Obiective

  1. Amplificarea imaginii mării, marinei şi, în special, a Forţelor Navale Române în rândurile tinerilor, a instituţiilor şi organizaţiilor din domeniul educaţiei, artei, culturii şi mass-media din Mangalia şi localităţile riverane;
  2. Sprijin direct acordat Forţelor Navale Române în promovarea carierei de marinar militar, ofiţer, maistru militar, soldat-gradat voluntar;
  3. Creşterea numărului de membrii ai Ligii Navale Române prin cooptarea acestora din rândurile tuturor categoriilor de vârste, în special, din rândul tinerilor;
  4. Întărirea colaborării cu celelalte filiale ale Ligii Navale Române şi cu organizaţiile similare din statele vecine României.

Crucea Marinarilor

-proiect de monument pentru oraşul Mangalia-

Proiectul a fost realizat la iniţiativa Filialei Mangalia a Ligii Navale Române în anul 2001.

Autorul proiectului este DANIEL DIVRICIAN, membru al Uniunii Artiştilor Plastici-filiala Bucureşti.

Lucrarea de sculptura are ca sursa de inspiraţie catargul unei corabii în care artistul vede însăşi crucea pe care o poartă pretutindeni pe ape marinarul cu sine.

Prova sau vela sunt alte elemente cu mare putere de expresivitate şi sugestie văzute înmănuncheate alaturi de cruce.

Astfel a rezultat o formă deosebit de dinamică aşa cum este şi gândul învierii din morţi prin credinţa ce are ca semn crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul.

În faţa crucii străjuieşte silueta cioplită în piatră a unui marinar aflat la timonă. În stânga lui o lespede asemeni unui val împietrit susţine placa pe care va fi inscripţionat : “Crucea Marinarului”.

Toate elementele ce compun aceasta lucrare alcatuiesc o compozitie plastică ce se dezvaluie pe o platforma dreptunghiulară în trei trepte, întregind imaginea de ansamblu si oferind totodată un cadru specific desfăşurărilor de ceremonialuri închinate tuturor marinarilor ce nu s- au mai întors.

Materiale si dimensiuni

Materiale: -oţel inoxidabil

-piatra

Dimensiuni:

-cruce -vela (oţel cizelat)       7 m x 1.50

-personaj (piatră cioplită)       2 m

-val (piatră cioplită)                 0, 50 m x0, 70 m x 2 m

-platforma (beton + travertin) 0,70 m x 5 m x 7 m

-placa inscripţionată               0, 50 x 0, 70

NOT A: Dimensiunile pot suferi modificari impuse de locaţie astfel

încât ansamblul să nu- şi modifice proporţiile.