Ca sa nu se astearna uitarea. Epopeea navei scoala Mircea in drum spre Hamburg

Contraamiral de flotila(rtg) Petre Zamfir

Ca urmare a hotararii luate ca, nava scoala “MIRCEA” sa fie trimisa pentru reparatii capitale in santierul constructor Blohm & Voss din Hamburg, la data de 01.04.1965 am primit ordin sa ma prezint la Mangalia, mai precis la Divizia de Mare si sa iau in primire nava scoala ,,MIRCEA” in calitate de comandant. La acea data ,,MIRCEA” se afla in postura de nava baza a Divizionului de Nave Auxiliare. Cu sprijinul regretatului viceamiral ing. Grigore Martes, comandant al Marinei Militare, care a fost receptiv la toate cererile noastre, nava ,,Mircea”, in scurt timp, a capatat o alta infatisare, apta pentru un drum atat de lung si in conditii atmosferice deloc prielnice. Dintr-o nava-baza, ,,Mircea” cu catargele la post, a devenit in scurt timp, prin munca asidua a intregului echipaj, o nava capabila sa porneasca la drum, dotata cu mijloace de remorcare, de vitalitate si de salvare, cu instalatie de forta (vinciul ancorei) in stare perfecta de functionare, iar arborada in deplina siguranta. Si iata ca, in ziua de 12 octombrie 1965, nava ,,Mircea” pleca din portul Mangalia, la remorca celor 2 remorchere romanesti, ,,Viteazul” si ,,Voinicul”. Intrucat, fata de planul initial, plecarea convoiului s-a facut cu o mare intarziere, marsul s-a executat intr-o perioada a anului extrem de grea pentru navigatie, din care cauza el a durat 136 de zile, in majoritatea timpului pe vreme rea, cu vant puternic si valuri mari. De altfel, vantul neprielnic si valurile ne-au insotit inca de la plecarea din Mangalia, continuund in Mediterana si cel mai puternic, in Oceanul Atlantic. Dupa mai multe escale datorate timpului nefavorabil, in ziua de 24 noiembrie 1965, convoiul paraseste portul Lisabona unde stationarea a durat aproape 2 saptamani, din cauza furtunilor de pe ocean, indreptandu-se spre Nord, cu destinatia portul Brest din Franta. Inaintea traversarii Golfului Biscaia, in discutia pe care am avut-o cu comandantul convoiulului, comandorul Alexandru Hirjan, aflat la bordul remorcherului ,,Voinicul” , am stabilit ca in cazul in care vremea va fi neprielnica, convoiul sa intre la adapost in portul de refugiu Vigo, de pe coastele Spaniei. Spre bucuria si mirarea noastra, a tuturor, Oceanul Atlantic arata ca-n palma, chiar mai calm ca-n timpul verii si ca urmare, s-a hotarat continuarea marsului, ,,Mircea” fiind remorcat cu ambele remorchere, navigandu-se cu 9 noduri. La orele 11.00 din 26 noiembrie 1965 s-a receptionat la remorcherul ,,VOINICUL” (nava comandant), meteorul pentru zona in care se afla si naviga convoiul nostru si ni s-au semnalat aspecte deosebite ale vremii, urmand ca peste 2 ore sa se dubleze geamandura de la Cap D’ Ar-Men. Intrucat marsul decurgea normal, catre ora pranzului, de la remorchetul ,,VOINICUL” s-a transmis postului de radio-coasta francez, cererea de trimitere a pilotilor pentru intrarea convoiului in portul francez BREST. Totul parea normal; pe cele 3 nave ale convoiului se desfasurau activitati normale de verificare a tehnicii si pregatiri in vederea acostarii navelor la cheu, dar spre ghinionul nostru, apropriindu-ne de tarmul francez, s-a primit o radiograma foarte urgenta (un avertisment de furtuna) prin care eram atentionati ca in zona noastra de navigatie vantul va creste brusc in intensitate, atingand viteze de peste 110-120 km/ora si ca va dura minimum o zi. S-au facut comunicarile urgente de la remorcherul ,,VOINICUL” catre celelalte nave din convoi, adica remorchetul ,,VITEAZUL” si nava scoala “MIRCEA”, dar in mai pulin de o ora cerul s-a innourat puternic, vantul a inceput sa sufle napraznic, aducand cu el de la uscat foarte mult praf si nisip; vizibilitatea a scazut simititor si convoiul inainta din ce in ce mai greu. Desi s-a marit numarul de rotatii la masini, la ambele remorchere, ele bateau pasul pe loc, vantul si valurile impingand intreg convoiul catre una din geamandurile aflate la 300-400 m., ce semnalau limita maxima de apropiere de bancul stancos de la CHAOSSES-DE-SAIN, care la mareea inalta disparea sub apa. Datorita solicitarilor puternice ale valurilor si in special ale vantului, a carei viteza depasise cu mult valoarea prognozata de 110-120 km/ora, la un moment dat remorca s-a rupt de la remorcherul ,,VOINICUL”. Dupa ruperea remorcii, ,VOINICUL” a incercat o tentativa de primire a unei alte remorci de la ,,MIRCEA “, dar a fost imposibil, intrucat o apropiere a remorcherului de nava ,,MIRCEA “, ar fi dus in final la o coliziune si la scufundarea lor, deci la o dubla catastrofa! Din cauza vizibilitatii reduse, a vantului puternic si a valurilor inalte, cele 2 remorchere au fost luate de furtuna si duse departe in largul oceanului; nava ,,MIRCEA” fara propulsie, ramanand singura in voia valurilor in acest groaznic infern! Vazand ca dupa ruperea remorcii nu a mai existat nicio posibilitate de mentinere a legaturii radio cu remorcherele, am ordonat pregatirea ancorei din tribord pentru fundarisire, sondandu-se mai intai adancimea apei, care s-a dovedit a atinge 60-65 m, cu un fund stancos. Am fundarisit ancora din tribord din vinci, pana la circa 30-40 m deasupra fundului, pentru a elimina pericolul ruperii lantului sau a axului vinciului, datorita vitezei mari de derulare a lantului si totodata a greutatii complexului lant-ancora si a urmat apoi filarea treptata a celor 10 chei de lant (250 m) pentru o cat mai mare siguranta a ancorajului. Dupa lansarea ancorei din tribord cu cei 250 m de lant la apa, am constatat cu stupefactie ca ancora derapeaza pe fundul stancos si ca ,,MIRCEA” deriveaza rapid catre zona periculoasa a grupului de stanci de la CHAOSSES-DE-SAIN marcat la extremitati de geamanduri mari cu un schelet metalic de circa 14 m inaltime dotate cu instalatii electrice si fonice pentru cazurile de vizibilitate redusa. Intregul echipaj, adunat in prova navei ,,MIRCEA” privea cu groaza cum nava se apropia de marele grup stancos ce se zarea foarte bine in urma refluxului. Vazand pericolul ce ne pastea, am ordonat pregatirea pentru fundarisire si apoi fundarisirea si a ancorei tip ,,amiralitate” (cu traversa) din bordul babord, dar fara nici un rezultat, deoarece nava tragea in continuare dupa ea, ambele ancore, care se auzeau cu tot vacarmul din jur, cum se freacau de fundul stancos, fara ca macar sa se agate de vreo stanca de pe fundul oceanului. Cand ,,MIRCEA” s-a apropiat la circa 300-400 m de extremitatea stancilor, s-a simtit pe nava o smucitura puternica, nava oprindu-se brusc. Nu stiam ce s-a petrecut, dar era mai mult ca sigur, ca una din ancore se prinsese de ceva!; si intr-adevar, asa a fost, pentru ca nava s-a oprit intorcandu-se brusc cu prova in val, girand in jurul ancorei din babord, care se agatase nu de vreo stanca, ci de sistemul dc ancorare al geamandurii ce marca grupul de stanci. Oamenii asteptau ca si mine cu sufletul la gura, sa vedem ce se va intampla in continuare si nu a durat decat 15-20 de minute, cand girand in jurul ancorei din babord, ,,MIRCEA” a inceput lupta cu geamandura pe care a distrus-o complet, dar care a provocat navei 5 gauri de apa in prova tribord (in urma repetatelor ciocniri intre ea si uriasa geamandura). Dupa o noapte de groaza, de lupta intre ,,MIRCEA” si geamandura, s-a simtit o smucitura puter- nica, care nu era altceva decat faptul ca lantul ancorei din babord s-a rupt chiar de langa ancora, ne mai ramanand acum la apa, decat ancora din tribord cu cei 250 m de lant la apa. Cu lantul ancorei din babord pc care l-am lasat in apa si agatat in final si el de o stanca submarina si cu ancora tribord, ,,MIRCEA” a rezistat timp de 72 de ore, in conditii de adevarata groaza. Infernul trait de nava “MIRCEA” si echipajul sau, in Golful Biscaia, care este bine cunoscut prin trista sa faima de cimitir al vapoarelor, depaseste orice inchipuire! La o viteza a vantului de aproape 165 krn/ora, cu o inaltime a valurilor de 10-12 m, mai mult ca sigur, o nava mergand la remorca este o victima sigura. Trei zile si 3 nopti, cu 5 sparturi in bordaj, ,,MIRCEA” si echipajul sau, s-au incrancenat in lupta cu oceanul care fierbea cu furie. Ruperea lantului ancorei din babord insa, ne-a facut un mare serviciu, intrucat dupa ruperea lui, nava s-a indepartat de geamandura ramasa doar cu flotorul si cu coltarele de fixare a scheletului si care ar fi putut duce la producerea de noi gauri de apa si eventual la scufundarea navei. Pc pune se rostogolea totul; oamenii nu se mai puteau tine pe picioare, nava luand benzi ce depaseau adeseori 45°, iar pe puntea centru nu se mai putea circula din cauza apei care matura totul in calea sa. In prima noapte de cosmar (26.11.1965) a incercat sa se apropie de noi si sa ne dea o remorca, nava comerciala norvegiana de 12.000 tdw. ,,CONRAD”, dar fara rezultat, ulterior stand pana catre ziua in apropierca de ,,MIRCEA “, desi manevra cu foarte mare greutate. La primirea semnalului S.O.S. dat de la remorcherul ,,VOINICUL”, a doua zi de dimineata (27.11.1965) a venit la locul sinistrului remorcherul salvator francez, apartinand Marinei Nationale, “IMPLACABLE”, care a incercat tot felul de manevre pentru a putea da o remorca la nava noastra, dar fara nici un rezultat, in final fiind obligat sa se inapoieze in portul BREST, avand la bord un ofiter al sau, grav ranit. Echipajul lui ,,MIRCEA” ramas din nou singur in voia valurilor si a vantului puternic, fara nici o speranta de salvare, a continuat lupta cu stihiile dezlantuite ale naturii in conditii supraomenesti. Viata la bord devenise cu adevarat tragica, echipajul flamand si sleit de putere, incerca cu eforturi supraomenesti sa remedieze avariile, care din prima noapte de calvar se tineau lant !. Astfel: ruperea ghiului, care a distrus in pupa tribord balustradele pe cativa metri si pericolul ruperii catargului artimon; Apoi, spargerea, in urma loviturilor puternice dintre ,,Mircea” si geamandura, a barcii de salvare din bordul babord. A urmat intreruperea curentului electric de cateva ori din cauza benzilor mari pe care le lua nava si iesirea prizelor de fund, care faceau racirea motorului auxiliar in afara apei, fiind obligati in final sa turnam cu palnia apa la motor, in conditii extreme de grele. In dimineata celei de a treia zi de inclestare cu uraganul, au venit in apropierea noastra cateva salupe de salvare ale Marinei Franceze, care mi-au cerut sa parasim nava, dar vazand refuzul meu categoric, ne-au lasat in pace, ramanand insa in apropierea noastra. Desi la bord se creaiase o atmosfera grea, am adunat echipajul cu foarte mare greutate, apoi le-am explicat oamenilor ca atat timp cat nava pluteste nu avem dreptul sa o parasim, ea facand parte din pamantul Romaniei pe care suntem datori sa-l aparam ! In final, am promis echipajului ca in cazul cand eforturile noastre vor fi zadarnice si nava va fi in pericol de scufundare, ea va fi parasita, mai ales ca in apropiere se gaseau salupele de salvare franceze. Oamenii epuizati la maximum, cu lacrimi in ochi, au promis ca vor face tot ce le sta in putinta pentru ca nava sa fie salvata, considerand refuzul meu de a parasi nava ca pe un act de patriotism din partea intregului echipaj. In aceeasi zi de 28 noiembrie 1965, catre orele 10.00 a sosit in apropiere de ,,Mircea , un alt remorcher francez, ,,Rinocerus” care dupa multe incercari si cu ajutorul uneia dintre salupele de salvare a reusit, in final, sa ne transmita remorca salvatoare. Problema care se punea acum era daca putem vira la bord lantul din babord lung de 250 m si care era fara ancora, precum si ancora din tribord, deasemenea, cu cei 250 m de lant lasat la apa. Dupa recuperarea lantului din babord, care a decurs normal, incepand virarea lantului ancorei din tribord, dupa circa 150 m nu s-a mai putut vira, acesta agatandu-se brusc, de una din stancile din zona. S-au filat cativa metri de lant, dupa care s-a reluat virarea in conditii bune, pana cand, lantul a ajuns la pic (adica pe verticala) cand s-a oprit brusc, dupa care s-a simtit o smucitura, care nu arata altceva decat ca ancora se desprinsese dintre stanci, devenind de acum libera pentru a fi adusa la bord. De altfel, lantul ancorei, pe o lungime de peste 50 m era alb ca si cand ar fi fost nichelat, la fel si ancora, semn ca ele se frecasera serios de stanci. Dupa punerea ancorei din tribord la post (in nara ancorei), la un semnal, in tandem, ,,MIRCEA” si ,,RINOCERUS” au pornit la drum, semn ca incrancenarea noastra cu uraganul se incheiase si cu speranta ca lupta noastra nu a fost zadarnica ! In dupa amiaza zilei de 28 noiembrie 1965, nava scoala “MIRCEA” a intrat falnica in portul BREST, lasand in urma sa Oceanul si Golful Biscaia, care se zbateau ca un monstru, ca le scapasera din ghiare o prada aproape sigura; aici, la BREST am reintalnit dupa 72 de ore, pe cele 2 remorchere “VOINICUL” si “VITEAZUL”, despre care nu mai stiam nimic din momentul ruperii remorcii. Stirile difuzate prin mass-media franceza, n-au incetat sa uimeasca lumea, uraganul abatut asupra coastei franceze facand ravagii pe uscat, dar si pe apa, scufundand sau avariind mai multe nave, practic ajungand la o cifra record pe ultimii 20 de ani pentru Franta. Iata ce scria presa franceza: -”Romanii de pe ,,MIRCEA”, curajosi sau nebuni?”, se intrebau unii gazetari, iar Radio Paris a rectificat stirea transmisa anterior; nava ,MIRCEA” nu a disparut, nu s-a scufundat, desi au esuat 40 de nave, ,,MIRCEA” nu se afla printre ele, datorita curajosului echipaj. Oamenii de pe ,,MIRCEA” inghetati, cu ochii umflati de neodihna, cu trupurile si mainile insangerate, traumatizati psihic, depasind limitele rezistentei umane, cu un comportament aproape straniu, au facut ca nava lor sa fie salvata de la pieire”!

Odiseea celor trei nave romanesti din Golful Biscaia, ne aduce azi, in memorie, intamplari dramatice din urma cu 50 de ani si-n care eroii principali au fost echipajele acestor nave. Gradul inalt de pregatire marinareasca al romanilor a demonstrat cu prisosinta, tuturor, ca ei stiu sa-si faca pc deplin datoria in orice conditii de vreme, pentru indeplinirea cu succes a misiunii primite! Odata cu trecerea anilor, cei care au facut parte din echipajele celor trei nave, s-au despartit de marina iesind la pensie, iar cei mai multi dintre ei ne-au parasit pentru totdeauna! Toti impreuna, insa, au demonstrat lumii intregi, tinuta lor patriotica si marinareasca despre care presa franceza a scris foarte mult; mai putin presa din Romania. Uitarea s-a asternut azi peste noi, pentru ca despre acesti minunati oameni, despre acesti minunati marinari -cu adevarat marinari -s-a scris si se mai scrie foarte putin, chiar de presa militara si pe masura ce vremea trece faptele lor de barbatie, curaj si eroism sunt date uitarii si trecute in anonimat. Mai trist este faptul ca la nici una din institutiile militare de invatamant, macar in preziua Marinei Romane, nu se organizeaza intalniri cu cadrele militare in rezerva in viata, care au facut parte din echipajelc celor trei nave ce au format legendarul convoi si de aceea elevii si studentii din aceste scoli nu au cunostinta despre evenimentele petrecute in 1965 traite de nava scoala ,,MIRCEA”, nava ce face parte componenta din procesul de invatamant al marinei noastre. Fac precizarea pentru acei care afirma in zilele de astazi ca nava scoala ,,MIRCEA” s-a salvat printr-un miracol, ca acest miracol a fost urmarea fireasca a pregatirii cu simt de raspundere a echipajului si navei, inaintea plecarii convoiului din Mangalia catre Hamburg. In acest sens, afirm cu toata raspunderea, ca daca echipajul navei ,,MIRCEA” nu pregatea aceasta nava lasata in parasire la Divizionul Nave Auxiliare din Mangalia, pentru acest drum lung si greu pana la Hamburg, nava nu ar fi fost capabila sa reziste nici pana la Bosfor. Fara pregatirea navei si a echipajului, nava pierea in adancurile Oceanului Atlantic, alaturi de zeci de alte nave inghitite de valuri, iar Marina Militara Romana nu s-ar mai fi mandrit cu existenta ei in cadrul Divizionului Nave Scoala, nu ar mai fi avut cu ce sa participe pe plan international la o serie de aniversari si concursuri, intre marile veliere si in loc de aniversari legate de ,,MIRCEA” s-ar fi facut, probabil, slujbe de pomenire, cu o coliva si cateva flori aruncate in valurile marii in memoria celor 39 de marinari, care in noiembrie 1965 s-au aflat pe nava. Astazi, cand,,MIRCEA ” sta de 6 ani in santierul naval din Braila, pentru reparatii capitale si nu se stie cand vor exista fondurile necesare pentru terminarea lucrarilor, doresc din toata inima ca aceasta minunata nava, pe care mi-am facut ucenicia in 1939 si 1940, sa redevina cat mai curand, din nou, leaganul Marinei Romane si sa-si reia marsurile de instructie pe marile si oceanele lumii, unde este invitata an de an de cei care o cunosc, la tot felul de manifestari cu caracater marinaresc.

NOTA REDACTIEI:

1- Contaamiralul de flotila (rtg) Petre Zamfir, autorul acestui articol: A fost comandantul N.S. ..MIRCEA “. Pe timpul ducerii velierului la reparatii la Santierul Naval Blohm .Voss din Hamburg; Sef al Statiunii de Pregatire Marinareasca Mamaia (Casa Vapor);, Sef al Catedrei de Pregatire Marinareasca din Academia Navala “Mircea cel Batran “; S-a pensionat in1979 cu gradul de Comandor.

-Subliniem ca asemenea fapte precum ,,MIRCEA” in Biscaia fac ca romanii sa aiba un cantec celebru: “Eroi au fost, eroi sunt inca…”, cantec pe care ei il cantau, mai rar, dar totusi, inca il mai canta!

-,,VITEAZUL” este fostul remorcher maritim militar “RM 101″, iar “VOINICUL” este fosta nava de salvare militara “NS-116 “, ambele au fost convertite in nave civile si rebotezate in vederea convoierii lui ,,MIRCEA” la Hamburg

-”VOINICUL” remorca practic Nava Scoala ,,MIRCEA “, iar ,,VITEAZUL” mergea in fata con voiului, cu oreomorca data lui ,,Voinicul, unindu-si fortele cu acesta si remorcand tot convoiul.

5. Prezentul articol a fost scris in revista ,,Marina Noastra” , nr. 5 din ianuarie 2001