FAMILIA ŞI PROFESIA MILITARĂ

Atunci când o societate intră în criză, toate privirile se îndreaptă spre familie, grupul său primar de bază. Familia este matricea socială a dezvoltării personale, în cadrul căreia are loc socializarea primară.

Stabilitatea familiei, rezultat al caracterului adecvat al interacţiunilor dintre diferiţii săi membri şi al relaţiilor acesteia cu alţi agenţi sociali, reprezintă variabila cu cea mai mare pondere pentru stabilitatea diferitelor grupuri sociale (de la grupul de lucru la societatea însăşi). Dar, pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar ca fiecare membru al familiei să-şi îndeplinească rolul care îi revine.

Familia şi forţele armate sunt două instituţii sociale care cer mult de la membrii lor în ceea ce priveşte angajarea, lealitatea, timpul şi energia, ceea ce poate provoca conflicte între ele.

Articolul de faţă îşi propune să analizeze influenţa pe care fiecare organizaţie o exercită asupra celeilalte, tendinţele de evoluţie şi modalităţile de acţiune în vederea micşorării acestor conflicte în măsura posibilului.

 

Influenţa profesiei militare asupra familiei

Exercitarea profesiei armelor cere vocaţie iar instituţia respectivă impune o multitudine de obligaţii membrilor săi. Aceste obligaţii nu implică nici un tip de restricţie din partea cadrelor militare. Exigenţele au o amplă rază de acţiune atât asupra vieţii particulare cât şi a celei profesionale. Caracteristicile acestui stil de viaţă includ, printre cele mai semnificative, punerea în pericol a vieţii individului, mobilitatea geografică şi separarea periodică de familie.

Aceste exigenţe nu sunt egale pentru toţi militarii de carieră; ele variază în funcţie de corp, scară ierarhică şi specialitate de bază; ca urmare, nu se pot stabili paralelisme cu alte profesii. În plus, ele sunt variabile în timp, ţin de circumstanţe (pericolul morţii depinde de misiunea primită sau de apropierea unui conflict de război), precum şi de funcţie.

Conform datelor unei anchete efectuate în rândurile militarilor de carieră din forţele aeriene militare spaniole în octombrie 1991, cei chestionaţi au semnalat drept principale motive profesionale care le afectează viaţa familială schimbările de garnizoană (33%) şi absenţele frecvente din familie (34%).

 

Schimbarea garnizoanei şi a reşedinţei

Mobilitatea geografică a militarului de carieră afectează în principal familia; fiecare mutare presupune acomodarea familiei la un nou mediu şi ruperea reţelelor interpersonale obişnuite, ce reprezintă surse de sprijin social. Familia va fi afectată, în funcţie de circumstanţe, în ceea ce priveşte:

- educaţia: mutarea tulbură ritmul educativ al copiilor de vârstă şcolară; în plus, apar probleme legate de limbă (care diferă în funcţie de comunităţi sau ţări) şi de faptul că, în special în etapa universitară, programele centrelor de învăţământ sunt diferite, ceea ce produce disfuncţionalităţi şi probleme de recunoaştere a cursurilor absolvite, care au ca urmare prelungirea studiilor; de asemenea, de multe ori nu există posibilitatea de a găsi locuri în centrele de învăţământ pe care părinţii le consideră adecvate instruirii copiilor lor;

- adaptarea socială: dacă acest aspect îi influenţează pe toţi membrii familiei, în cazul adolescenţilor este mai critic; adolescenţa presupune căutarea identităţii personale (tinerii se află în etapa socializării secundare), care necesită, în general, integrarea într-un grup; mutarea întrerupe relaţiile cu camarazii şi împiedică participarea la activităţi care, de obicei, sunt o componentă importantă a autodefinirii adolescentului; schimbarea reşedinţei duce, în mod implicit, la schimbarea relaţiilor sociale, care de multe ori nu se pot menţine la acelaşi statut social, pentru că acesta depinde de puterea de cumpărare ce ţine familia militară în relaţie cu nivelul de viaţă din noul loc de reşedinţă;

- munca partenerului: lipsa de stabilitate în muncă a soţiei, care poate implica pierderea locului de muncă.

 

Separarea temporară de familie

Acum câteva luni, diferitele mijloace de comunicare socială anunţau că trupele de uscat au pus la dispoziţia familiilor militarilor spanioli dislocaţi în Bosnia-Herţegovina o echipă de sprijin psihologic.

Dacă cei mai mulţi militari de carieră îşi asumă absenţele frecvente de la domiciliul familial ca parte integrantă a profesiei lor – urmarea unor cursuri de formare şi perfecţionare, manevre, misiuni (cum ar fi misiunile de pace) etc.- aceasta nu înseamnă că absenţele nu au efecte negative asupra unităţii familiale, şi anume:

-  singurătatea soţiei şi creşterea rolului ei în educaţia copiilor; investigaţiile efectuate în SUA în cazurile de fii de militari cu probleme psihologice au identificat adeseori absenţa tatălui ca factor de influenţă;

-  tensiunile din relaţiile familiale; faptul de a nu avea o serie de relaţii cu restul membrilor familiei, în special cu copiii (separarea familială în timpul adolescenţei lor poate afecta relaţia tată/fiu şi, ca urmare, dezvoltarea psihologică a adolescenţilor), cauzează, de obicei, tulburări în familie şi, uneori, membrii familiei manifestă mult timp resentimente şi se simt abandonaţi. În mod logic, există şi efecte benefice; studiile empirice duc la concluzia că aceste absenţe fac posibile dezvoltarea individuală şi evoluţia anumitor aspecte ale relaţiei matrimoniale, dar dificultăţile predomină asupra avantajelor.

 

Influenţa familiei asupra profesiei militare

În nucleul familiei se produc interacţiuni foarte intense între membrii săi. De la fiecare se aşteaptă să-şi îndeplinească obligaţiile corespunzătoare. În acest scop asupra fiecărui membru se exercită un control strict, care poate varia de la un simplu gest de aprobare sau dezaprobare până la ameninţarea cu desfacerea căsătoriei.

Desigur, acest control social se exercită asupra partenerului militar, nefiind altceva decât un mijloc de presiune pentru ca respectivul să-şi adapteze deciziile profesionale la necesităţile familiale. Acest fapt produce la militarul de carieră o ambivalenţă sociologică .

Forţele armate erau considerate o instituţie cu tendinţă endogamică: mulţi militari se căsătoreau cu fiice de militari. Aceasta presupunea cunoaşterea prealabilă a vicisitudinilor căsătoriei cu un militar de carieră. În prezent, numai 10% din militarii de profesie din forţele aeriene militare spaniole sunt căsătoriţi cu fiice de militari.

Un alt aspect important care contribuie la formarea ambivalenţei este integrarea femeii în muncă. În familia tradiţională, în special în cea spaniolă, femeia era aceea care se adapta la vicisitudinile carierei capului familiei. Această tendinţă este în schimbare, după cum demonstrează diferitele studii realizate asupra societăţii spaniole. Integrarea femeii în muncă este elementul fundamental al acestei schimbări de regulă. Nu este vorba de o excepţie reprezentată de soţiile de militari. Conform anchetei menţionate anterior, 32% din soţiile celor chestionaţi muncesc în afara căminului. Principalele motive pentru care soţia exercită o muncă remunerată sunt, în primul rând, completarea veniturilor familiale (63%) şi, în al doilea rând, exercitarea propriei profesii.

Schimbarea garnizoanei înseamnă ca familia să-l urmeze pe militar, ceea ce implică, în majoritatea cazurilor, pierderea locului de muncă al partenerei. Mai ales astăzi, aceasta înseamnă o stare financiară proastă.

Adaptarea la vicisitudinile carierei soţului militar presupune un important prejudiciu economic familial şi de autorealizare a partenerului.

În fiecare zi se observă că multe familii nu sunt dispuse să facă aceste sacrificii, producându-se separarea temporară. În diferite unităţi şi organisme din ansamblul forţelor armate spaniole este frecventă situaţia în care ofiţeri şi subofiţeri tineri se mută în noile garnizoane lăsându-şi familiile în locurile unde soţiile îşi exercită profesia.

În definitiv, presiunile ca militarul să se adapteze la exigenţele familiei sunt mai mari în prezent decât în trecut, aceeaşi tendinţă menţinându-se în creştere pentru viitor. Ca urmare, numărul de militari care îşi “ipotechează” în bună parte cariera militară sau sunt dispuşi să o facă în funcţie de munca soţiei va fi mereu mai mare. Acest lucru prejudiciază instituţia militară pentru că înseamnă limitarea implicită a membrilor săi faţă de disponibilitatea cerută cadrelor militare.

Deşi în prezent integrarea femeii în forţele armate spaniole este puţin semnificativă, pe termen mediu şi lung se va manifesta tendinţa de creştere; ca urmare, presiunile familiei asupra partenerului militar, în acest caz soţia, vor fi mereu mai mari, pentru că “de la soţie se aşteaptă să-şi dedice familiei cea mai mare parte a timpului şi a energiei emoţionale”.

 

Funcţia acţiunii sociale

Conflictele dintre exigenţele armatei şi necesităţile familiei sunt evitate când familia se adaptează. Pentru ca adaptarea să fie posibilă trebuie să se manifeste acţiunea socială.

Aceasta trebuie să aibă ca scop asigurarea calităţii vieţii de familie a membrilor forţelor armate, făcând mai uşoară adaptarea familiilor la exigenţele militare. În acest mod, atitudinile membrilor familiei faţă de viaţa militară pot fi mai favorabile. În definitiv, în armată, politica de acţiune socială adecvată influenţează direct moralul şi stabilitatea personalului militar.

Societatea care susţine armata nu înţelege întotdeauna vicisitudinile carierei militare. Acţiunile sociale nu se bucură de popularitate, fiind considerate din afara instituţiei ca un privilegiu, nu ca o necesitate inerentă acestei profesii. Diferite grupuri de presiune fac ca, treptat, aceste “privilegii” să fie retrase.

Existenţa unei infrastructuri de locuinţe, colegii, cămine pentru orfani, reţele de spitale, cluburi sociale şi recreative militare etc. este destinată să uşureze privaţiunile pe care trebuie să le suporte militarul şi familia sa.

Un alt aspect pentru care au fost criticaţi membrii forţelor armate spaniole a fost izolarea de societate. Diferitele anchete, efectuate în special în F.A.M., demonstrează că în prezent situaţia este alta. Este evident că o familie se poate adapta la exigenţele carierei soţului militar dacă aceasta cunoaşte profesia militară. Numai aşa poate înţelege deciziile şi exigenţele instituţiei.

De aceea, este foarte important ca familia să se integreze, în măsura posibilului, în viaţa militară. Această integrare va face ca membrii unităţii familiale să-i împărtăşească perspectivele, stabilindu-se un consens în ceea ce priveşte vicisitudinile cărora trebuie să le facă faţă. Dacă, aşa cum s-a menţionat anterior, în multe familii partenerul “civil” nu are ascendenţi militari, o politică de apropiere a armatei de familie va contribui la această înţelegere reciprocă.

Pentru ca funcţia socială să-şi poată îndeplini obiectivele pentru care a fost concepută, nu este suficient să dispună de resursele materiale necesare; în plus, conducerea direcţiei respective trebuie să fie asigurată de cadre specializate în probleme organizatorice, deoarece acţiunea socială este un element foarte sensibil în cazul forţelor armate iar succesul ei are mare influenţă asupra motivaţiei personalului, afectând direct eficacitatea instituţiei.

 

Concluzii

Armata şi familia sunt două instituţii “vorace” pentru că ambele cer mult de la individ.

Armata cere ca profesioniştii săi să se dedice misiunii fără nici un fel de restricţie. Familia este aceea care trebuie să se adapteze la deciziile pe care armata i le impune soţului militar: schimbări de garnizoană, absenţe frecvente de la domiciliu, risc de moarte sau de accident etc.

Încadrarea femeilor în muncă şi creşterea numărului lor în forţele armate, alături de integrarea din ce în ce mai mică a familiilor în cadrul armatei, provoacă o mărire a presiunii familiei pentru ca militarul să se adapteze şi la necesităţile familiale, nu numai la cele profesionale.

Această situaţie creează o problemă care afectează direct energia şi moralul membrilor forţelor armate; de aceea, instituţia trebuie să aplice măsuri în vederea diminuării efectelor respective.

Funcţia “acţiune socială” este responsabilă de calmarea tensiunilor din familiile de militari, încercând să îmbunătăţească calitatea vieţii familiilor celor care îşi dedică energiile slujirii naţiunii. Va trebui ca eforturile de sprijin social să crească, după cum demonstrează datele obiective.

Revista de Aeronáutica y Astronáutica, Spania, nr.655, iul.-aug.1996