OPERATII IN MAREA MEDITERANA IN CEL DE-AL 2-LEA RAZBOI MONDIAL

I. INTRODUCERE

Teatrul mediteraneean este de o importanta capitala pentru Europa. Inaintea celui de- al doilea razboi mondial Marea Britanie si Franta s-au pus de acord asupra exploatarii strategice a acestuia. Britanicii au considerat aceasta mare ca o artera vitala pentru tarile aflate la nordul canalului de Suez, si de aceea, la impartirea responsabilitatilor, si-au revendicat bazinul oriental al acesteia, in timp ce Franta domina partea occidentala.

La inceputul razboiului Aliatii posedau o flota puternica in Mediterana. Britanicii aveau o baza principala la Alexandria si doua secundare la Gibraltar si in Malta, in timp ce francezii isi dispusesera flota in Toulon, Bizerta, Mers-el-Kebir, Casablanca si Dakar.

Marina italiana cu toate ca se gasea practic in razboi inca din timpul campaniei din Etiopia din 1935, si mai ales dupa ocuparea Albaniei in aprilie 1939, era clar ca nu era pregatita pentru razboi, de altfel ca si toata armata italiana. Armata nu era mobilizata in totalitate, aviatia exista doar pe hirtie iar pilotii erau lipsiti de experienta, marina nu fusese intinerita si era prost intretinuta. Comandamentul Suprem inclina spre o doctrina continentala sprijinita pe aviatie strategica bazata la sol si neintelegind avantajele unei marine puternice. De aceea flota nu era dotata cu nici un portavion iar aviatia i-i fusese retrasa. Categoriile de forte aveau comandamente separate si isi desfasurau actiunile dupa conceptii proprii elaborate independent unul fata de celalalt. Aceasta a dus la imposibilitatea acordarii sprijinului reciproc atunci cind mera cerut, situatie existenta de altfel si la germani.

In aceste conditii, dupa semnarea in mai 1939, de catre Mussolini, a tratatului de asistenta mutuala cu Germania, Italia face o cerere enorma de material militar acesteia, cerere respinsa de Hitler. Deoarece se considera ca Italia nu va putea fi gata de razboi inainte de anul 1942, guvernul italian se declara nebeligerant odata cu atacarea Poloniei de catre germani, situatie care ii determina pe britanici sa-si retraga o mare parte din forte din Mediterana intarind doar Orientul Mijlociu, restul raminind la latitudinea Frantei.

In urma succeselor initiale ale Germaniei si incomodati de restrictiile impuse de Aliati in Mediterana, italienii intra in razboi de partea lui Hitler. Marina Italiana era bazata in porturile: Neapole, Brindisi, Augusta, Palermo, Cagliari, Tripoli si Bengazi. De la inceput aceasta a abordat actiunile de pe o pozitie defensiva, in special in bazinele oriental si occidental, multumindu-se sa controleze zona centrala, pentru a avea legatura cu trupele din Africa.

Daca la inceput Aliatii aveau o superioritaye maritima zdrobitoare, odata cu caderea Frantei, a inclinat situatia in favoarea Italiei, mai ales in urma atacului britanic de la Mers-el-Kebir impotriva navelor franceze care au ramas fidele guvernului de la Vichy.

Conservarea Maltei de catre aliati, le-a permis acestora, pina la rasturnarea situatiei in Mediterana in favoarea lor, sa controleze partea centrala a acesteia, cu ajutorul aviatiei si flotei bazate in insula. In ciuda asediului continuu al Axei pe parcursul intrgului razboi, Malta a rezistat, si a constituit, cu exceptia Gibraltarului, punctul strategic cel mai important din Mediterana.

Declansarea pe 7 septembrie 1940 a ofensivei in Africa de Nord contra Egiptului si invadarea pe 15 octombrie acelasi an a Greciei de catre Italia ia adus pe britanici intr-o situatie foarte dificila, iar interventia cu succes a Germaniei pe aceste teatre sfirsind cu ocuparea Cretei ii ducea pe britanici spre o infringere categorica si rapida in M. Mediterana. Astfel se impuneau actiuni urgente pentru uzare fortelor Axei si restabilirea suprematiei Aliatilor in Mediterana. In virtutea acestei conceptii, pina la sfirsitul razboiului, s-au desfasurat o serie de operatii amfibii de mare amploare in Mediterana: Operatia “Torch” in Africa de Nord pe 8 noiembrie 1942, Operatia “Husky” in Sicilia, debarcarile din Italia: Salerno pe 9 septembrie 1943 si Anzio pe 20 ianuarie 1944 si Operatia “Dragon” in sudul Frantei.

 

II. OPERATII AMFIBII IN MEDITERANA

 

OPERATIA GERMANA DIN INSULA CRETA

 

SITUATIA POLITICO-MILITARA

In urma rusinoaselor infrangeri din Grecia ale armatelor italiene, armata germana aflata in curs de constituire a dispozitivului de invadare a URSS, redisloca trupe din Bulgaria, pentru a restabili situatia de echilibru in Marea Mediterana.

Italenii suferisera infrangeri pe toate liniile inclusiv naval, pierzand 3 cuirasate in atacul aerian britanic de la Tarente.

Britanicii, prin instalarea unei baze navale in Creta si sprijinirea Greciei pentru infrangerea Italiei, au intors situatia din Marea Mediterana in favoarea lor.

Germania trebuia sa intervina imediat pentru restabilirea echilibrului. In doua saptamani Germania infrange Iugoslavia si Grecia si profita de situatie pentru a ocupa insula Creta unde o parte a fortelor britanice din detasamentul expeditionar din Grecia se retrasese hotarat sa pastreze insula cu orice pret, deoarece asigura controlul navigatiei in tot bazinul oriental.

In Africa , cu o luna inainte fusese debarcat Africa Korps comandat de generalul Rommel, restabilindu-se echilibrul si aici.

ORGANIZAREA FORTELOR. PERSONALITATI. TACTICA SI CONCEPTIA DE ANGAJARE A FORTELOR. RAPORTUL DE FORTE

Pentru a apara Creta impotriva atacului de pe mare, amiralul Cunningham a constituit trei grupuri. Unul cuprindea crucisatoare si distrugatoare care executa patrularea pe timp de zi pe un aliniament est-vest, al doilea care stationa in insula cu misiunea de supraveghere pe timp de noapte a laturii de nord a insulei sau de a ataca la chemare orice inamic semnalat pe mare. Al treilea grup cuprindea grosul navelor britanice:2 cuirasate, un crucisator, 8 distrugatoare care asigurau sustinerea generala. Trupele terestre dispuneau de tancuri, dar aviatia din lipsa de piese de schimb nu putea fi ridicata de la sol.

Germanii au optat pentru o debarcare combinata aeronavala..Era planificata o operatiune de trei zile in care divizia a 7-a aeropurtata era desantata prima prin parasutare sau cu ajutorul planoarelor pentru a ocupa aerodromul Maleme. Restul fortelor erau formate dintr-o divizie de munte – Fliegerkorps XI formata din 16.000 de vanatori de munte convertiti in trupe aeopurtate, ce trebuiau lansati cu 530 avioane si planoare. Alti 7.000 militari veneau pe calea marii cu glisoare. Germanii dipuneau de doua aerodromuri de unde puteau actiona: unul la 100 km in Grecia iar celalalt la 70 km in Italia la Scarpanto.

DESFASURAREA ACTIUNILOR

Pe 20 mai 1941 la ora 08:00 planoarele au aterizat in vestul aerodromului Maleme. Dupa un sfert de ora parasutistii au aterizat in estul acestuia. La sfarsitul zilei 5.000 de soldati din divia a 7-a aeropurtata erau la sol si Maleme era ocupat partial luptele desfasurandu-se in continuare.

Pe timpul noptii flotila de glisoare cu trupele aeropurtate germane care venisera pe mare din nord a fost interceptata de gruparea britanica de nord si a pierdut 15 nave cu 4.000 militari din cei 7.000 ambarcati. Intre timp o alta grupare navala britanica a interceptat dinspre nord-vest un convoi german producandu-i de asemenea pierderi mari.

Deoarece incepuse sa se faca ziua, navele britanice s-au retras ramanand fara munitie, iar aviatia germana incepuse deja atacul. Timp de 24 de ore s-a dat o lupta crancena intre aviatia germana si navele britanice. In acest timp nici un soldat german nu a atins solul debarcat de pe mare, in schimb, pe calea aerului au aterizat la Maleme cate 20 avioane de transport sau planoare pe ora care au adus intariri. Deoarece pista era brazdata de nenumarate cratere de bombardament germanii au pierdut foarte multe avioane.

Intre timp aviatia germana a scufundat 4 crucisatoare si un distrugator si a avariat 2 cuirasate. Incepand cu 23 mai pe insula s-a conturat clar victoria germanilor acestia atingand golful Lasale iar britanicii s-au repliat catre coasta de sud Sprakia.

Pe timpul noptii de 26 spre 27 mai comandamentul britanic a hotarat evacuarea trupelor din regiunile Sprakia si Heraklion. Intre timp trupele din Retino capitulasera si de aceea la Heraklion evacuarea a inceput sub bombardamentul aviatiei germane, britanicii avand mari pierderi in nave si oameni.

Britanicii au reusit sa evacueze 17.000 de oameni, pierzand 3 crucisatoare si 6 distrugatoare. Un portavion , 3 cuirasate, 6 crucisatoare si 7 distrugatoare au fost avariate,au murit 2.000 de marinari, iar armata terestra a pierdut 13.000 de oameni.

Germanii au pierdut 400 de avioane si intre 15-20.000 de oameni dintre care 5.000 apartineau unicei lor divizii aeropurtate.

CONSECINTE ALE CONFRUNTARILOR

 

1.4.1. PE TERMEN SCURT

Intreruperea comunicatiei maritime de aprovizionare intre Alexandria si Malta lipsind-o pe aceasta din urma de provizii si munitii;

Ruta intre Italia – Sicilia – Africa de Nord a devenit sigura pentru Axa;

Flota britanica din Mediterana in urma grelelor pierderi suferite a ramas intr-o stare foarte proasta pentru cateva luni si situatia navala a inceput sa incline spre o superioritate germano-italiana;

Planul Barbarossa a fost amanat cu trei saptamani:doua pierdute in Grecia si una in Creta;

 

1.4.2. PE TERMEN LUNG

In urma pierderii a doua treimi din singura unitate aeropurtata germana, Hitler a fost determinat sa fie mai prudent si sa respinga ulterior toate operatiunile aeropurtate care i-au fost propuse: Malta, Cipru si Canalul Suez;

S-a pierdut oportunitatea de a se ocupa Orientul Mijlociu. In toiul operatiei din Creta, Rashid Ali favorabil Axei, a luat puterea in Irak. Trupele coloniale franceze din Siria au intervenit in sprijinul sau, dar nefiind sprijinite de germani, nu au facut fata interventiei britanice de restabilire a autoritatii Coroanei Britanice.

OPERATIA TORCH- DEBARCAREA ALIATILOR IN AFRICA DE NORD

SITUATIA POLITICO-MILITARA

 

In primavara anului 1942, anglo-americanii au convenit, ca nu era inca momentul unei debarcari in Europa, iar asteptarea uzarii Germaniei era cea mai buna solutie.

Pana atunci trebuia facut ceva. Deoarece gemanii castigau in Rusia terenul pierdut in timpul iernii si se indreptau spre Stalingrad ceea ce insemna ca ar fi taiat liniile de aprovizionare cu materiale engleze si americane trimise prin Golful Persic si ar fi obtinut petrolul caucazian s-a stabilit ca urgenta debarcarea din nordul Africii.

In acest timp, in Africa, tancurile lui Rommel pareau de neoprit in drumul lor spre Cairo si Canalul de Suez.

Britanicii inclinau pentru un atac indirect, periferic vizand a incercui si uza inamicul inainte de a-l aborda frontal. In virtutea acestei conceptii, Churchill a propus o debarcare in Africa de Nord Occidentala.

Africa Occidentala, Marocul, Algerul si Tunisia nu erau ocupate de germani fiind coloniile Frantei. O debarcare aici ar fi fost favorizata de lipsa de rezistenta a trupeloe franceze ramase fidele guvernului de la Vichy.

Americanii doreau sa-si vada trupele in Europa cat mai repede posibil, in primul rand pentru a-si tine promisiunile facute Rusiei de a deschide inca un front pe continent si in al doilea rand sa termine razboiul cat mai repede.

Contrar britanicilor, americanii considerau ca o greseala majora deplasarea de forte din ce in ce mai importante catre periferie, indepartandu-le de la centrul strategic care era Europa Occidentala, uzandu-le si acumuland pierderi premature ceea ce ducea la indepartarea de obtinerea posibilitatilor materiale de debarcare pe continent si implicit de castigare a razboiului. Pe de alta parte, argumentau ca pastrarea fortelor principale in Marea Britanie ar fi creat un permanent pericol pentru germani care ar fi alocat forte importante pentru apararea litoralului la Atlantic.

Germanii aveau efortul principal indreptat spre razboiul din Est, subordonand acestuia, toate celelalte actiuni militare. De la aceasta conceptie nu era exclus nici razboiul din Africa de Nord. Rommel nu beneficia de materialele de razboi cerute ceea ce facea ca ofensiva germana sa sufere.

 

ORGANIZAREA FORTELOR. PERSONALITATI. TACTICA SI CONCEPTIA DE ANGAJARE A FORTELOR. RAPORTUL DE FORTE

Pe 25 iulie 1942, Consiliul Sefilor de Stat Major Interaliat au inceput pregatirea operatie de debarcare in nordul Africii numita “Operatia Torch”.

Obiectivele imediate erau cele trei mari porturi situate in afara razei de actiune a Luftwaffe: Alger si Oran la Mediterana si Casablanca la Atlantic. Bizerte si Bone au fost lasate deoparte deoarece erau prea aproape de Sicilia, iar Dakar se gasea prea la sud.

Scopul era de a ajunge inaintea germanilor in Tunisia si-n acelasi timp cu o parte din forte sa apere frontiera cu Marocul spaniol si comunicatiile vitale care traversau Gibraltarul.

Organizarea fortelor a fost urmatoarea: Forta Navala Vest cu 35.000 militari ce veneau direct din S.U.A. se actiona in zona Casablanca. Comanda trupelor debarcate ii revenea generalului Patton. Forta Navala Centrala aducea la Oran 39.000 de soldati americani cu baza in Marea Britanie sub comanda generalului Tredendale. Forta Naval Est cu 23.000 soldati britanici si 10.000 americani urma sa debarce la Alger sub comanda generalului Ryde

A fost constituita Forta “H”, bazata la Gibraltar, compusa din 3 cuirasate, 1crucisator de batalie, 2 portavioane mari si alte nave de lupta usoare cu misiunea de a acoperi actiunea aliatilor contra unui atac al flotei italiene sau al celei franceze.

De asemenea a fost constituita si o grupare de sprijin formata din 3 crucisetoare usoare, 2 portavioane de escorta, 3 crucisetoare antiaeriene, 1 monitor, 13 distrugatoare, 1 nava de comandament si alte 17 nave mai mici care asigurau antisubmarin, antiaerian, impotriva artileriei de coasta si sprijinea cu foc actiunea propriu-zisa de debarcare.

Serviciul de informatii britanic indica ca francezii se vor opune mai putin americanilor decat britanicilor, si de aceea, toti comandatii unitatilor de asalt au fost numiti dintre ofiterii americani.

Generalul Eisenhower a fost desemnat comandant al fortelor aliate pe uscat iar amiralul Cunningham a primit comanda flotei.

Pentru a evita marea rea din timpul iernii care batea in mod normal coasta marocana, s-a ales ca data a debarcarii 8 noiembrie 1942.

Actiunea sa desfasurat noaptea pentru realizarea surprinderii. Trupele au fost aduse pe navele de transport pana in apropierea coastei, de unde transbordate pe salande s-au deplasat pe plajele din vecinatatea porturilor, iar ulterior le-au atacat dinspre uscat pe flancuri.

Artileria si aviatia navala au actionat dupa rasaritul soarelui cind primul val fusese deja debarcat.

Transportul de trupe si material militar s-a facut in flux continuu pana la capitularea porturilor.

Inaintea inceperii actiunii, pentru a impiedica inamicul sa distruga instalatiile portuare, in primul val s-au debarcat trupe speciale.

Italienii estimau ca fortele aliate se vor indrepta spre nordul Africii, in schimb germanii considerau ca obiectivul principal va fi Creta, Tripoli sau Malta. Urmand conceptia germana fortele Axei s-au concentrat in Stramtoarea Messina din Sicilia.

DESFASURAREA ACTIUNILOR

 

2.3.1.DEBARCAREA DE LA ALGER

Debarcarea s-a executat simultan pe trei plaje din jurul Algerului, cel mai bun port de pe coasta mediteraneana a Africii Occidentale. Doua distrugatoare au intrat direct in port pentru a impiedica distrugerea instalatiilor portuare si a navelor. Actiunea a inceput la ora 01.00 fara a intimpina nici o opozitie imediata.

Initial, datorita lipsei de pregatire si de antrenamant a trupelor, s-a creat confuzie si aglomerari de oameni si tehnica pe plaje, precum si nenumaratele intirzieri fata de plan. Ulterior au reusit sa se organizeze si cu ajutorul trupelor franceze de aici in majoritate pro-aliate, au preluat in buna stare cele doua aerodromuri importante de aici. Cu exceptia actiunii impotriva fortelor franceze din estul Algerului care au opus o opozitie serioasa, restul actiunii a avut caracterul unei ocupatii pasnice.

In port situatia s-a prezentat altfel. Prima icercare a distrugatoarelor de a intra in port a esuat dar la a doua acestea au reusit sa patrunda cu pretul unui distrugator grav avariat de focul artileriei de coasta. Cel de-al doilea distrugator a reusit sa-si debarce pe cheu trupele avute la bord, dar pentru putin timp caci acestia au fost rapid lichidati.

Incercarile oficialitatilor militare franceze, prin generalul Giraud si americane prin generalul Murphy, de a-i determina pe inversunatii aparatori sa opresca focul, au ramas fara succes. In jurul orei 18 40, datorita sosiri ordinului amiralului Darlan, s-a incheiat un armistitiu.

Acest ordin de incetare a focului a sosit la timp, permitind debarcarea fortelor aliate din grupul din estul Algerului, deoarece marea s-a montat foarte repede in jurul orei 18 00 si situatia devenise disperata.

Putem spune ca debarcarea de la Alger a fost mai degraba o victorie diplomatica a aliatilor decit una militara, ceea ce, de altfel, se si speraserase.

 

2.3.2 DEBARCAREA DE LA ORAN

Fortele cuprindeau numai militari americani deoarece aici, la Mers-el-Kebir, in 1940, britanicii au scufundat o parte din flota franceza, ramasa fidela guvernului de la Vichy, prevenind astfel caderea ei in mainile germanilor. Acest motiv a determinat ca Forta Navala Centru sa aiba cele mai bune trupe americane disponibile: Divizia I Blindata si numeroase forte navale: 1cuirasat, 1 portavion mare, 2 portavioane de escorta, 1crucisator, 13 distrugatoare si alte nave de lupta mai mici.

Actiunea a inceput la mizul noptii si sa desfasurat foarte rapid pentru a asigura surpriza. S-au folosit noile LST, prototip inca. Debarcarea s-a executat pe plajele de la vestul si estul portului in primul val trimitindu-se trupe speciale pentru preluarea portului. Simultan doua nave rapide ale Garzii de coasta americane au penetrat portul, fiind sprijinite de alte doua nave de lupta, pentru a impiedica sabotarea instalatiilor portuare. Toate aceste nave au fost scufundate, ceea ce a demonstrat ineficienta actiunilor directe asupra porturilor. Aerodromul din afara orasului a fost rapid preluat pentru a aduce aici avioane de la Gibraltar. Orasul de asemenea a fost foarte repede ocupat datorita slabei rezistente a francezilor. Mare a fost surpriza, cind la intrarea in port, s-a constatat ca cu toate eforturile detasamentului special aliat, francezii rezistasera energic si distrusesera instalatiile si navele de lupta sau de transport din port.

Pe alocuri luptele au mai durat inca o zi pina la primirea ordinului de incetare a focului de la amiralul Darlan.

 

CONSECINTE ALE CONFRUNTARILOR

 

PE TERMEN SCURT

Prinderea armatelor germane ca intr-un cleste, atacarea ei din doua directii si eliminarea acesteia din Africa de Nord;

Formarea unei armate franceze din militarii pro-aliati aflati in Africa;

Germanii pierdeau fosfatii si alte resurse pe care le aduceau din Africa;

Cucerirea Tunisului;

Asigurarea de aerodromuri si de baze navale pentru atacare Italiei si a oricarui punct din Europa Meridionala;

Restabilirea comunicatiilor maritime ale aliatilor in Mediterana, cu consecinta imediata intarirea Maltei;

 

PE TERMEN LUNG

Posibilitati de deschidere a unui al doilea front chiar in Europa;

Cresterea pericolului pe toata coasta de sud a Europei pe un frunt mult mai larg decit putea sa apere fortele Axei, ceea ce creea posibilitati de surprindere a acesteia de către Aliati;

Amenintarea Italiei, iar ulterior scoaterea acesteia din razboi;

Pierderea Mediteranei, prima “batalie” strategica si conturarea infringerii Germaniei;


OPERATIA “HUSKY”- DEBARCAREA ALIATILOR IN SICILIA

 

3.1. SITUATIA POLITICO-MILITARA

Africa Korps fusese infrant. O debarcare in Europa meridionala era de asteptat. Pe frontul sovietic armatele germane fusesera oprite iar in timpul iernii se produsese incercuirea acestora la Stalingrad. Se intrevedea ca armatele din Caucaz vor avea aceeasi soarta. Increderea in victorie a comandantilor germani de pretutindeni scazuse puternic, armata suferind un dramatic soc moral si material in urma acestor infringeri.

Restructurarea continua a diviziilor germane operata la ordinul lui Hitler, a anulat avantajele tehnologice obtinute datorita noilor tancuri Tigre si Panther, in acest moment fiind injumatatite ca personal luptator dar detinand un aparat administrativ urias, ceea ce a scazut la 50% capacitatea combativa a acestora.

In aceste conditii deschiderea unui nou front se impunea pentru a nu lasa Germania sa respire dupa ce “a scapat” de frontul din Africa si sa o impiedice sa redisloce forte pe Frontul de Est.

Acest lucru se putea face printr-o debarcare in Italia. Pentru aceasta era necesara stapinirea Strimtorii Messinsa dintre Italia si Sicilia si a spatiului aerian din sudul peninsulei, care se putea realiza numai printr-o cucerire a Siciliei.

 

3.2. ORGANIZAREA FORTELOR. PERSONALITATI. TACTICA SI CONCEPTIA DE ANGAJARE A FORTELOR. RAPORTUL DE FORTE

Aliatii au convenit ca operatiunea de debarcare din Sicilia, numita “Operatiunea Husky”, sa aiba obiectiv limitat, dezvoltarea ulterioara a acestuia sa se faca functie de desfasurarea actiunilor.

Stapinirea Strimtorii Messina era decisiva pentru a impiedica aprovizionarea si intarirea trupelor din insula, iar ulterior sa impiedice evacuarea trupelor inamice pe continent.

Deoareca o debarcare chiar in strimtoare fost considerata ca periculoasa, plajele aflandu-se in afara razei de actiune a aviatiei de vinatoare a aliatilor, s-a ales pentru desfasurarea actiunilor coltul de sud-est al insulei, intre orasele Siracuza si Licata, care era, in acelasi timp, aproape de strimtoare si sub acoperirea aviatiei proprii bazata in Malta, Gaza, Pantelaria si Capul Bon.

Deoarece in aceasta zona nu se aflau decit trei porturi, din care doar unul, Siracuza, putea sa primeasca un tonaj mai mare, pentru a se putea asigura debarcarea rapida a numarului necesar de divizii, sa optat pentru un atac masiv pe doua directii cu ajutorul noii tehnici amfibii sosite, LST si DUKW, cu care se puteau transporta trupele direct pe plaja, iar aprovizionarea se putea face cu regularitate.

Organizarea fortelor a fost urmatoarea: Forta Navala Vest, condusa de amiralul Hewitt, debarca Armata a7-a americana a generalului Patton, impartita in trei grupari: Joss la vest pentru plaja Licata, Dime la centru pe plaja de la Gela si Cent la est pe plaja Scoglitti. Forta Navala Est, condusa de amiralul Ramsay, debarca in Golful Noto, Armata a 8-a britanica a generalului Montgommery.

Forta navala de acoperire era asigurata de britanici, si trebuia sa impiedice interventia flotei italiene, sa loveasca cu focul artileriei navale punctele de sprijin inamice si sa aprovizioneze trupele debarcate.

Forta tactica de sprijin aerian asigura acoperirea din aer a debarcarii si bombardarea preliminara a fortelor inamice de pe mal.

Imbarcarea trupelor americane se facea in porturile africane de la vest de Bizerta utilizind 580 nave de transport si 1124 salande de debarcare. Trupele britanice plecau din Tunisia si din porturile Mediteranei Orientale cu 818 nave de transport si de lupta dispunind de 715 salande de debarcare. In total se dispunea de 470 000 militari.

Inaintea orei “H” comandouri britanice si Rangers americani trebuiau sa ocupe aerodromurile si podurile mai importante din adincimea insulei. Urma debarcarea trupelor pe plajele din jurul porturilor, patrunderea in port cu nave rapide si cu putere de foc pentru a sprijini trupele de comando, si pentru a impiedica pe francezi sa distruga instalatiile portuare si a navelor aflate in port.

Data stabilita, 10iulie 1942 ora 02.45, tinea cont de necesitatea, ca parasutarea trupelor aeropurtate si apropierea primului val de debarcare sa se poata face intre apusul lunii si rasaritul soarelui.

Antrenamentul s-a desfasurat in Africa de Nord in conditii suficient de realiste utilizindu-se noile LCVP. Deoarece in Sicilia in larg se formau bancuri de nisip si plaje false, care impiedicau apropierea navelor de transport, s-a exersat crearea de poduri de pontoane si a unor bacuri intre mal si LST-urile ancorate in larg. In aceste conditii, spre deosebire de actiunile anterioare, se poate considera ca trupele au fost mult mai bine pregatite.

Pentru germani Sicilia se prezenta cu atata evidenta ca obiectivul urmator al aliatilor, incit eforturile depuse de anglo-americani pentru inducere in eroare nu au dat roade. Totusi pentru a exclude posibilitatea unei debarcari in Grecia si Sardinia, Inaltul Comandament German a trimis aici mici formatiuni navale si unitati blindate. Totusi, nu se cunostea locul si data debarcarii aliate, iar marina italiana nu beneficia de o acorperire aeriana adecvata, ceea ce facea ca imposibila executarea unei lovituri navale surpriza din partea Supermarinei. Acest luctru i-a determinat pe italieni sa opteze pentru protejarea navelor proprii in zone sigure, dar care a dus la imposibilitatea interventiei acesteia pe timpul debarcarii, dar nu inainte ca puitoarele de mine sa instaleze obstacole in apele siciliene dar fara a crea o dificultate speciala navelor aliate.

In Sicilia au fost dislocate 7divizii italiene cu care se intentiona lovirea trupelor aliate chiar pe linia apei, au ocupat puternice puncte de sprijin, iar cu alte 4divizii mobile italiene si 2 divizii germane sa se execute contraatacuri. Mussolini, fiind sigur de puterea apararii create in insula, a refuzat alte 3divizii germane oferite de Hitler. S-a intarit apararea porturilor si s-au executat exercitii la Gela, locul unde se astepta debarcarea aliatilor

Generalul Guzzoni comanda in jur de 300 000 militari italieni si 50 000 germani. Din punct de vedere numeric exista o paritate a raportului de forte. Tinind cont de specificul actiunii si de faptul ca pina acum debarcarile aliate se planificau la un raport de forte superior celui de 3/1, se poate spune ca Axa avea o superioritate numerica zdrobitoare. Datorita superficialitatii militarilor italieni, apararea era departe de a fi bine organizata. In plus majoritatea soldatilor italieni erau fosti rezervisti inca neinstruiti suficient, care nu aveau o convingere fascista, ii urau pe germani si in plus aveau moralul foarte scazut manifestind neancredere in capacitatea de conducere a propriilor comandanti. Acestia intelesesera ca razboiul in care fusesera antrenati nu mai constituia interesul Italiei. privindu-i pe aliati ca pe niste eliberatori. In aceste conditii, raportul de forte capata alte valente, si inclina spre o superioritate aliata.

 

3.3. DESFASURAREA ACTIUNILOR

In zilele de dinaintea datei debarcarii, aviatia aliata a executat o serie de raiduri care au facut aproape impracticabile toate aerodromorile siciliene obligind avioanele italo-garmane sa se retraga pe continent.

Aceleasi bombardamente au vizat si dezorganizarea retelei de comunucatii terestre creind mari probleme logisticii inamice.

Ambarcarea pe nave a trupelor aliate sa executat rapid pe data de 8 iulie 1943 marsul cu itinerarul incepind imediat, mai intai spre Grecia si Sardinia, apoi spre Malta, pentru inducerea in eroare a inamicului asupra intentiei reale.

A doua zi marea s-a montat dar in linii mari planul a fost respectat. Momentul transbordarii trupelor a fost mai dificil datorita agitatiei marii dar ulterior acestuia toate lucrurile s-au desfasurat perfect.

Navele de asalt s-au apropiat de plaje, sub acoperirea intunericului, urmind culoarele balizate de submarinele britanice care emiteau semnale luminoase spre larg.

Intre timp trupele aeropurtate, parasutate anterior, duceau lupte in adincimea apararii inamice pentru ocuparea podurilor si aerodromurilor, iar aviatia executa primele bombardamente ale apararii italiene.

La Scoglitti, trupele ambarcate pe transportoare nu au reusit sa execute transbordarea timp de aproape 1 ora, comandamendul decizind renuntarea la aceasta directie.

Pe celelalte doua directii ale Fortei Navale Vest, unde actionau gruparile Joss si Dime, trupele ambarcate pe LCVP, s-au apropiat pina la 1800m de coasta, navigind in urma dragoarelor si vinatoarelor de submarine. De aici a incepu deplasarea primului val. Pina la ajungerea pe plaja a infanteristilor artileria navala a bombardat preliminar pozitiile inamice de pe mal, care deja deschisesera focul la lumina reflectoarelor cu care brazdau marea. Cind trupele aliate au debarcat pe mal, artileria navala a inceput focul asupra punctelor de sprijin inamice. Pe masura ce trupele debarcate si-au debarcat si instalat bateriile de artilerie, tunurile italiene si-au scazut intensitatea focului, fiind anihilate complet in jurul orei 8.

Intre timp trupele de Rangers au penetrat localitatile Licata si Gela, iar infanteria a ocupat toate inaltimile din zona.

Rezistenta terestra italiana a fost slaba, iar aviatia venita din Italia, supusa unui puternic foc al artileriei antiaeriene cu noile proiectile cu explozie la proximitate, si-a lansat incarcaturile de bombe la intimplare si fara precizie, aliatii ne avind pierderi semnificative.

O exceptie, totusi, a constituit-o pierderea unui LST incarcat cu tunuri antitanc si a unui transportor cu munitii. Daca la aceasta mai adaugam ambuteiajul produs pe plaje datorita prea rapidei debarcari, impotmolirii masinilor in nisipul moale si ud, si in consecinta oprirea liniilor de aprovizionare pe linia apei, putem spune ca doar norocul si slaba combativitate italiana i-a salvat pe americani de la dezastru.

In acest timp Forta Navala Est a intimpinat pentru un timp aceleasi greutati, neputind sa lase la apa ambarcatiunile si sa execute transbordarea, abaterea de la plan fiind mult mai mare ca in sectorul american. Aici focul inamic a fost slab, singurele baterii de artileria care au deschis focul au fost anihilate rapid de artileria navala. Si aici s-au petrecut aceleasi busculade in locurile de debarcare intirziind dezvoltarea ofensivei. Spre sfirsitul zilei Armata a 8-a britanica a reusit sa recistige timpul pierdut, pe timpul noptii ocupind portul Syracuza aproape fara lupte. Prin ocuparea citeva zile mai tirziu a portului Augusta, britanicii au repurtat un succes total, ocupind doua din cele mai mari porturi siciliene. De acum afluirea trupelor aliate a intrat in normalitate acestea indreptindu-se rapid spre ocuparea intrgii Sicilii.

 

3.4. CONSECINTE ALE CONFRUNTARILOR

 

3.4.1. PE TERMEN SCURT

Crearea conditiilor de debarcare in Italia;

Cresterea presiunii asupra Italiei;

Scaderea presiunii Germaniei pe frontul de est, fiind obligata sa transfere trupe in Italia;

Obtinerea de aerodromuri de unde se puteau bombarda cimpurile petrolifere de la Ploiesti si industria germana;

 

3.4.2. PE TERMEN LUNG

Iesirea Italiei din razboi;

Creearea conditiilor de atragere a Turciei in razboi de partea aliatilor;

Scaderea moralului populatiei si trupelor Axei, debarcarea din Sicilia fiind primul atac direct pe teritoriul unuia dintre statele pactului.


 


 

OPERATIILE ALIATE DIN ITALIA

 

4.1. SITUATIA POLITICO-MILITARA

In mai 1943, dupa sfirsitul campaniei din Tunisia, Roosevelt, Churchil si sefii de state majore s-au reunit la Washington pentru a stabili urmatorul pas dupa debarcarea in Sicilia.

Britanicii considerau inca riscanta debarcarea peste Canalul Minecii, atita timp cit in Franta existau mai mult de 12 divizii germane (la acea data erau in jur de 44), iar reducerea acestora s-ar fi putut face prin scoaterea Italiei din razboi, deoarece Germania ar fi trebuit cel putin sa inlocuiasca trupele acesteia din Balcani. De aceea au considerat ca debarcarea in Italia ar urmatoarea etapa in felul acesta, pe langa scoaterea italienilor din razboi, s-ar fi deschis un nou front pentru germani absorbindu-le si mai multe trupe acestora.

Americanii au fost de acord, dar avind nevoie de trupe in Pacific , au impus ca aceasta actiune sa se desfasoare numai cu fortele din Mediterana. De asemenea au impus , ca o conditie a acceptului lor, devansarea debarcarii din Normandia pe data de 1mai1944, de asemenea au cerut ca intocmirea planul de infringere a Japoniei sa ramina la latitudinea Americii.

Actiunile contra Italiei si Japoniei trebuiau limitate pentru a putea concentra in timp util cele 21 divizii aliate necesare debarcarii din Normandia.

Statul major si echipa Eisenhower, Alexander, Cunningham si Tedder a fost mentinuta si a primit sarcina pregatirii actiunilor din Italia.

De cealalta parte, succesul Operatiunii “Husky” la determinat pe maresalul Kesserling sa considere ca urmatorul pas logic al Aliatilor este Italia. Germanii asteptau o debarcare in apropierea Romei la Livorno sau la La Spezia. Pentru aceasta au dislocat trupe din sudul peninsulei dincolo de muntii Apenini, pentru nu a fi izolate in sud de o debarcare centrala a Aliatilor.

Guvernul italian dorea sa rupa alianta cu Germania si sa se alature Aliatilor pentru a evita o capitulare neconditionata pentru aceasta purtind tratative sectrete cu Marea Britanie si S.U.A. Aceste tratative au fructificat un acord prin care Italia capitula si parasea razboiul la data executarii debarcarii Aliatilor in peninsula, trupele italiene ramase fidele guvernului Bodoglio intrau imediat in lupta impotriva germanilor, aviatia si flota trebuiau dislocate inlocuri stabilita de Aliati pentru a putea fi preluate de acestia.

Astfel unul din obiectivele debarcarii din Italia, scoaterea acesteia din razboi, a fost atins inca inainte de inceperea actiunii propriu-zise.

 

4.2. ORGANIZAREA FORTELOR. PERSONALITATI. TACTICA SI CONCEPTIA DE ANGAJARE A FORTELOR. RAPORTUL DE FORTE

Aliatii s-au mentinut in linia de pina acum, de a-si executa actiunile numai in raza aviatiei de vanatoare proprii. De asemenea au avut in vedere executarea unei diversiuni pentru distragerea atentiei inamicului de la actiunea reala. Locul actiunii a fost ales Salerna la limita razei de actiune a aviatiei bazate in Sicilia, dotata cu rezervoare suplimentare atasate si largabile ulterior.

Actiunea a fost planificata pe 9 septembrie 1943 si urma sa fie executata de nou infiintata armata a 7-a americana comandata de generalul Mark W. Clark.

Actiunea trebuia sa debuteze cu trecerea din Sicilia in Italia pe la Reggio a armatei a 8-a britanice comandate de generalul Mongommery si continua cu debarcarea la Salerna a fortelor amfibii comandate de amiralul Hewitt. Aceasta cuprindea trei divizii : doua divizii constituiau rezerva iar una impartita in doua constituia fortela de lupta: Forta de asalt Sud, americana ce urma sa actioneze pe plajele dintre Agropoli si Baestum, denumite conventional Rosu, Verde, Galben si Albastru, si Forta de asalt Nord, britanica, cu sectorul de debarcare in nordul golfului Salerna. Intre ele se afla o fasie de despartire de 20 km.

Fotele navale de sprijin cuprindeau doua grupari, una cu 7 crucisatoare, 2 monitoare, 35 distrugatoare si o alta cu 5 portavioane de escorta si 10 distrugatoare.

Gruparea navala de acoperire cuprindea 4 cuirasate, 2 portavioane si 20 distrugatoare. Acoperirea aeriana a fost planificata intr-o stransa cooperare dintre aviatie, trupele amfibii si fortele navale, aviatia avand la bordul navei comandant un general si o echipa de conducere a aviatiei in lupta. De asemenea si alte nave aveau asemenea echipe ambarcate. Pilotii de pe portavioane, fiind formati de marina au avut ca misiune si dirijarea tirului artileriei navale.

Obiectivele imediate pentru Forta de asalt Nord erau orasul Salerna, aerodromul Montecorvino si ruta de comunicatii ce ducea la Neapole. Forta de asalt Sud trebuia sa acopere flancul drept, sa dezvolte capul de pod si sa faca jonctiunea cu Armata a 8-a debarcata la Reggio in sudul Italiei.

Germanii, banuind ca guvernul italian trateaza in secret cu aliatii au inceput afluirea de trupe spre Italia in momentul debarcarii aici aflindu-se 8 divizii in nord sub comanda maresalului Rommel si alte 8 divizii in sudul si centrul Italiei sub comanda maresalului Kesserlling.

Fiind lipsiti de mijloacele necesare pentru a impiedica debarcarea de la Reggio si inaintarea Armatei a 8-a a lui Montgommery, Kesserlling si-a concentrat atentia pe intarzierea acesteia cu ajutorul a doua divizii in timp ce cu celelalte sase organiza apararea din jurul Romei, Salernei si a Neapolelui, cel mai mare port din Italia.

Pentru apararea Salernei, in momentul atacului germanii dispuneau de o divizie, ulterior aducad inca o divizie de blindate. De asemenea au executat minari, au instalat obstacole sub apa in golf, si-au dispus tunurile pe inaltimi pentru a avea posibilitatea de a lovi oriunde cu acestea iar tancurile le-au dispus intre munti si litoral pentru a putea executa cu usurinta contraatacuri. Germanii dispuneau de un regiment de parasutisti cu care intarisera apararea pe litoral si pregatisera alte divizii pentru a fi redislocate in situatii de urgenta.

Marea problema a germanilor o constituia decizia lui Hitler, care nu a aprobat transferul de forte inportante pentru apararea Neapolelui si Salernei, lasandu-l pe Kesserlling cu putine mijloace de aparare.

 

4.3. DESFASURAREA ACTIUNILOR

 

4.3.1.DEBARCAREA DE LA SALERNA

Pe 3 septembrie cu un suport masiv de artilerie navala in stramtoarea Messina, fara nici un fel de dispozitie,Armata a 8-a britanica a trecut in Italia si a inceput inaintarea lenta spre nord de-a lungul ambelor coaste.

In porturile Olan, Alger, Bizerta, Tripoli, Palermo si Termini din Italia intre 3-6 septembrie trupele au fost ambarcatesi a inceput marsul escadrei spre Salerna.

Pe timpul marsului aviatia germana a executat atacuri scufundand un LCT si a avariat numeroase alte nave. O parte din navele de lupta au fost scoase din escadra pe timpul marsului si si trimise spre portul Tarente unde se afla adunata flota italiana pentru a fi predata aliatilor in urma acordului secret.

Pe data de 8 septembrie intre orele 08 :00 si 18 :30 Eisenhower anunta la radio armistitiul cu Italia, armistitiu confirmat de guvernul Bodiglio refugiat la Brindissi impreuna cu regele.

In acest timp germanii pun in aplicare planul de dezarmare a Italiei numit ”Achse” care prevedea preluarea administratiei si a tuturor cailor de comunicatii, operatie care s-a desfasurat rapid fara sa se intampine nici un fel de rezistenta.

Flota si cateva unitati aeriene italiene au scapat iar soldatii s-au pierdut in masa populatie civile.

Pe timpul noptii de 8 iulie Forta de Sud a inceput avansarea spre coasta prin pasele dragate de navele dragoare si marcate cu balize vizibile pe radar si cu iluminare spre larg.

Fortele germane au luat pozitie spre larg dar nu au deschis focul.

La 03 :30 ora ”H” primul val a pornit. Germanii au deschis focul cu tot armamentul posibil de la mitraliere si tunuri pana la tancuri iar aviatia a atacat in zori.

Primul val a reusit totusi sa ajunga pe mal si au depasit centrul de rezistenta inamic.Au fost debarcate apoi obuziere si munitii, instalate pontoane pentru debarcarea tancurilor. O singura plaja a fost ocupata, celelalte ramanand inaccesibile, americanii tinand un mic cap de pod.

In sectorul britanic din nord, germanii au deschis focul inainte ca LST sa fi lasat la apa ambarcatiunile , moment in care navele au deschis focul de la o mila de coasta.

Primul val debarcat s-a lovit de o puternica rezistenta si lupta a capatat aceasi fizionomie ca cea din sud.

La sfarsitul zilei armata a 5-a a ocupat toate plajele prevazute numai datorita focului artileriei de pe nave care a facut mari distrugeri in tabara germana.

Aviatia germana care a utilizat bombe planoare teleghidate a atacat navele aliate dar fara succese remarcabile deoarece fumizarile s-au dovedit foarte eficace contra acestor noi bombe. De asemenea o ceata chiar subtire impiedica ghidarea acestora.

Timp de patru zile aliatii nu au reusit sa atinga linia prevazuta pentru ziua intai. Intre timp germanii au adus cinci divizii, 600 tancuri si tunuri mobile si au atacat de-a lungul raului Sele care separa cele doua forte aliate.

Pentru a opri elanul fortelor germane in regim de urgenta o divizie aeropurtata a fost lansata in timpul noptii iar fortele aeriene au inceput sustinerea armatei a 5-a cu toate mijloacele disponibile.

Ofensiva germana a fost oprita datorita refuzului lui Rommel de a trimite doua divizii nou venite in Italia, punandu-l in imposibilate pe Kesserlling de a-si intari fortele. De asemenea focul artileriei navale a lovit puternic coloanele de tancuri si masini ce se apropiau de coasta, impiedicand executarea contraofensivei acestora.

Pe data de 16 septembrie s-a produs jonctiunea cu armata a 8-a britanica, moment in care germanii au considerat prea costisitoare actiunea de recucerire a capului de pod si au abandonat Salerno si Napoli retragandu-se pe linia Volturno.

 

4.3.2.DEBARCAREA DE LA ANZIO

Pentru a rupe bariera germana, si pentru a executa un sprijin complementar al ofensivei, s-a executat o debarcare in spatele liniei de aparare inamice, la Anzio, la 59 km de capitala, urmarind preluarea muntelui Albain care domina caile de comunicatii din zona (in special calea ferata intre Roma si linia de aparare germana). Aceasta s-a executat cu forte reduse, doar o divizie si avea misiunea de a taia caile de comunicatii pentru 48 de ore cat dura ofensiva terestra aliata si realizarea jonctiunii cu aceasta.

In urma unor demersuri s-a mai obtinut o divizie si actiunea a capatat deja un caracter de independenta. Astfel, in urma unui rapid si slab antrenament in golful Salerna fortele au plecat pe 21 ianuarie 1944 din Neapole sub comanda generalului american Lucas (pentru fortele terestre) si coantraamiralului Lonery pentru forta a 8-a artilerie din flota a 8-a. Intre timp armata a 8-a a atacat linia fortificata Gustav pe care se aflau trupele germane iar armata a 5-a a atacat Monte Casino.

Contrar pregatirii, a fost cea mai reusita debarcare din tot razboiul, totul desfasurandu-se conform planului, fiind favorizata si de slaba rezistenta inamica, realizandu-se surpriza totala. La sfarsitul zilei, 36.000 de soldati fusesera debarcati cu doar 150 de morti si raniti si au fost urmati pe parcursul unei saptamani de 70.000 de oameni, 550 tunuri, 237 tancuri si mai mult de 25.000 tone de material de aprovizionare.

Debarcarea a semanat panica in randul germanilor care au evacuat rapid Roma, dar temporar, deoarece generalul american Lucas in loc sa inainteze rapid, a preferat sa se consolideze in teren si a pierdut astfel oportunitatea unui atac fulger asupra spatelui liniilor inamice. Acest lucru a dat ocazia germanilor de a redisloca forte si pe fondul nereusitei ofensivei aliate asupra liniei Gustav si Monte Casino.

Penuria de nave de debarcare care fusesera concentrate in Marea Britanie pentru debarcarea din Normandia a fost un motiv care a dus la incetinirea intaririi capului de pod.

Cu eforturi extraordinare din partea marinei, pe o mare foarte rea, s-a accelerat reaprovizionarea capului de pod, dar cu pierderi grele : 2 crucisatoare, 3 distrugatoare, 4 nave de debarcare, 2 nave tip Liberty, iar foarte multe nave au suferit avarii importante datorita bombardamentului aviatiei.

Acest actiune numita ”Impasul de la Anzio” a durat aproape doua cinci luni, pana la mijlocul lunii mai. In acest timp 90.000 de americani, 35.000 de britanici au fost sub asediul a 135.000 de germani care dispuneau de artilerie cu calibre pana la 125 mm capabile sa loveasca orice punct din capul de pod, precum si de aviatie care executa pana la sase atacuri pe zi.

In urma reusitei ofensivei terestre aliate, in noaptea de 2/3 iunie, germanii s-au retras spre nord despresurand capul de pod, pe 4 iunie Roma fiind ocupata de trupele anglo-americane. Trei zile mai tarziu, pe 6 iunie 1944, fortele aliate dabarcau in Normandia, iar frontul italian isi pierdea importanta in Europa.

 

4.4. CONSECINTE ALE CONFRUNTARILOR

 

4.4.1. PE TERMEN SCURT

Debarcarea din Italia a deschis posibitatea existentei unui nou front in Europa;

Debarcarea de la Salerna a determinat trupele germane se se replieze la nord, pe linia Volturno;

Debarcarea de la Anzio prin nefructificarea oportunitatii oferite de surpriza realizata a imobilizat si uzat o mare forta aliata in capul de pod si a dus la pierderi importante in oameni, nave de lupta si materiale. In acelasi timp a imobilizat o forta importanta germana, descongestionand linia Gustav si Monte Casino.

 

4.4.2. PE TERMEN LUNG

Cresterea presiunii asupra Italiei si ulterior scoaterea ei din razboi ceea ce a dus la redislocarea fortelor germane pentru inlocuirea celor italiene in Balcani si Franta si scaderea presiunii asupra frontului de est;

Obtinerea de aerodromuri de unde s-au putut executa bombardamente asupra industriei germane si a campurilor petrolifere romanesti;

Scaderea moralului populatiei si a trupelor germane, fiind prima actiune pe teritoriul unui stat al Axei;

Nu s-a reusit atragerea Turciei in razboi.

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

OPERATIA “DRAGON”-DEBARCAREA ALIATILOR DIN SUDUL FRANTEI

5.1. SITUATIA POLITICO-MILITARA

Putin dupa ocuparea Romei, care aproape a coincis cu debarcarea din Normandia, s-a pus problema debarcarii din sudul Frantei. Italia fusese scoasa din razboi iar sovieticii se aflau in plina ofensiva ajungind la granita cu Romania. In Europa existau in acest moment trei frontori, din care doar cel din Est progresa cu viteza mai mare, in timp ce in Italia si Franta inaintarea era foarte lenta. Fronturile din occident aveau nevoie de un impuls. Acesta la constituit debarcarea din sudul Frantei sub numele de « Operatia Dragon » din 15 august 1944.

5.2. ORGANIZAREA FORTELOR. PERSONALITATI. TACTICA SI CONCEPTIA DE ANGAJARE A FORTELOR. RAPORTUL DE FORTE

Aliatii beneficiau in acest moment de numeroase nave de debarcare care parasisera Canalul Minecii sosind in Mediterana, iar flota dispunea de cuirasatele americane : Arcansas, Nevada si Texas, de cel britanic Ramillies si de cel francez Lorrain, precum de numeroase crucisetoare si distrugatoare. Pe linga acestea se dispunea de 21 de divizii trupe terestre. De asemenea existau un numar de 7 portavioane neutilizate.

In aceste conditii s-a constituit Forta de Vest, cu flota sub comande amiralului american Hewitt, generalul american Truscott luind comanda trupelor terestre.

Forta de debarcare a fost constituita dintr-o grupare de acoperire ce cuprindea portavioane si cuirasate, o grupare de siguranta cu componenta ei consacrata si o flotila de aviatie de sprijin bazata la sol.Pe linga forta navala, in componenta fortei de debarcare, intra si o forta terestra ce cuprindea doua grupari de lupta si una de rezerva, fiecare cu cite trei divizii in compunere.

Actiunea urma sa se desfasoare pe un front de 45 Km intre Toulon si Cannes ,cu obiectivul imediat porturile vecine si mai ales Marsillia, iar ulterior cele 21 divizii trebuiau sa urce valea Rhonului pentru a face jonctiunea cu Armata a 3-a a lui Patton, in apropiere de Dijon, urmind sa constituie flancul drept al invaziei Germaniei.

Germanii minasera din abundenta litoralul iar pe coasta se aflau baterii de artilerie de coasta numeroase si foarte puternice. In scimb efectivele erau putine si constituite in mare parte din recruti cehi si prizonieri de razboi polonezi care se oferisera voluntari.

5.3. DESFASURAREA ACTIUNILOR

Incepind cu aprilie 1944 coastele franceze fusesera bombardate continuu numai pe coasta de sud aruncindu-se in jur de 12.500 t de bombe. Pentru aceasta actiune Forta de Vest a primit ca sprijin un numar impresionant de avioane bazate la sol.

Actiunea a inceput cu debarcarea detasamentelor de comando pe insulele Levant si Port Cros pentru a anihila bateriile artileriei de coasta existente aici, iar simultan alte doua detasamente au ocupat flancurile zonei de actiune in vederea blocarii rutelor de comunicatii. La flancul sting actiunea nu a reusit detasamentul fiind respins. In acest timp 5000de parasutisti au fost desantati in spatele liniei de aparare inamica pentru a impiedica sosirea de intariri.

La ora 06.00 in jur de 1300 bombardiere au sosit din Italia, Sardinia si Corsica si timp de 1h30m a bombardat coasta. La 07.30 bombardamentulaerian a fost inlocuit de cel naval dirijat de aviatie.

La ora « H » , 08.00, a inceput deplasarea in urma dragoarelor a primului val, format din Fortele Alfa, Delta si Camel, fiecare cuprinzind cite o divizie americana ambarcata pe salande, tirul artileriei navale fiind mutat in adincimea plajelor pentru a impiedica patrunderea de trupe inamice. Inaintea ajungerii pe plaja au fost lansate incarcaturi detonante care au creat culoare prin barajele de mine terestre. Debarcarea s-a executat pe sapte plaje simultan, fara a intimpina o rezistenta serioasa, exceptie facind Forta Camel Rosu ce actiona in Golful Frejus care datorita ripostei inamice a fost transferata pe plaja Camel Verde deja cucerita si a executat invaluirea pe uscat a inamicului de pe plaja Camel Rosu.

In acest timp cele 7 portavioane din gruparea de acoperire au atacat caile de comunicatii din adincimea zonei de actiune terestra, detasamentul de acoperire din flancul sting a atacat dinspre uscat porturile Toulon si Marsillia, iar trupele aeropurtate au ocupat Cannes si Nice. Fortele principale constituite din Armata a 7-a, s-au deplasat rapid pe centru spre nord inspre riul Rhon, luind la Dijon contact cu armata lui Patton pe data de 11septembrie.

 

5.4. CONSECINTE ALE CONFRUNTARILOR

5.4.1. PE TERMEN SCURT

Realizarea unui progres rapid al frontului;

Scoaterea din lupta a trupelor germane din sud- vestul Frantei prin invaluirea si izolarea lor.

5.4.2. PE TERMEN LUNG

Abordarea frontierei germane pe doua directii din care una realizata pe calea marii;

Accelerarea inaintarii Aliatilor a facut posibila ajungerea la Berlin simultan cu sovieticii.

 


 

III. INFLUENTA ASUPRA CONFLICTELOR URMATOARE DIN PUNCT DE VEDERE AL ARTEI MILITARE

 

1. IN PLAN TACTIC

Cresterea continua a cantitatii de materiale debarcate pe plaja in primul val;

Deschiderea focului de catre aparator decit in momentulinceperii primului val de debarcare

Renuntarea la actiunile directe asupra porturilor, cucerirea acestora realizinduse cu ajutorul grupelor de comando;

Anihilarea bateriilor de coasta izolate cu ajutorul grupelor de comando;

Sprijinul cu foc al trupelor din capul de pod de catre artileria navala dirijata de catre aviatie sau de la sol chiar din capul de pod;

Utilizarea pentru prima data a proiectilelor antiaeriene cu explozie la proximitate;

Utilizarea noilor transportoare amfibii pentru debarcarea direct pe plaja a personalului si prin atasarea la acestea a salandelor incarcate cu materiale a facut posibila aducerea direct pe plaja a acestora.

Dispunerea apararii inamicului, la debarcarea din Normandia, spre interior, evitind astfel tirul artileriei navale si ocuparea unor pozitii favorabile de pe care sa pota executa contraatacuri puternice gen Anzio

 

2. IN PLAN OPERATIV

Lovirea din doua directii a inamicului din care una este forta amfibie debarcata;

Debarcarea in spatele liniilor de aparare inamice pentru al incercui sau pentru al obliga sa se retraga;

Utilizarea operatiilor de desant combinat aero- naval;

Renuntarea la conceptia de utilizare a aviatiei numai pentru sprijin indirect al debarcarii si inceperea folosirii acesteia si pe timpul desantarii;

Perfectionare sistemului logistic astfel incit sa asigure cantitatile uriase de materiale si trupe necesare la o debarcare care initial erau considerate exagerate;

Executarea debarcarilor pe plajele din jurul porturilor in felul acesta usurindu-se mult executarea actiunilor ulterioare, precum si sprijinirea celor in curs de derulare de catre comandouri in port;

Subordonarea actiunilor aviatiei interesului general si incadrarea acestora intr-un plan unic pentru sprijinul oportun si pentru evitarea fraticidului.

 

3. IN PLAN STRATEGIC

Cautarea oportunitatilor si deschiderea de noi fronturi in special la periferie unde liniile logistice se lungesc foarte mult iar caile de comunicatii treaca prin zone controlate de adversar aceasta epuizindu-l;

Actiuni indirecte permanente de uzare a inamicului;

Introducerea sistemului comandamentului unic pentru o anumita actiune sau pentru un anumit teatru de actiune care sa aiba putere de decizie asupra tuturor categoriilor de forte din subordine;

 

IV. CONCLUZII SI ANALIZA CRITICA

Debarcarile s-au executat in marea lor majoritate pe timpul noptilor fara luna sau dupa apusul acesteia de aceia pe plaje s-au produs busculade si ambuteiaje foarte periculoase, navele s-au dispersat pe mare si actiunile logistice au fost ingreunate; o exceptie fiind operatia din sudul Frantei care s-a desfasurat pe timpul zilei iar aceste disfunctiuni au disparut;

Debarcarea cu nave amfibii direct pe plaja surprinde inamicul prin rapiditate dar coordonarea proasta duce la aglomerari in locurile de actiune;

Debarcarile s-au executat pe fronturi foarte largi;

Asalturile s-au realizat cu forte masive pe mai multe directii asigurindu-se raporturi de forte mult superioare celui consacrat de trei la unu exceptie facind debarcarea din Sicilia unde actiunea sa facut in inferioritate;

Urmarirea realizarii surprizei cu orice pret chiar fara o pregatire prealabila de foc a marit mult numarul pierderilor umane si materiale;

Toate operatiile au fost insotite de actiuni de inselare, de distragere a atentiei si de diversiune, in anumite situatii fortele de inselare fiind sensibil egale cu cele principale cum s-a intimplat la Salerna;

Debarcarile s-au executat pe mare rea;

Datorita pastrarii secretului si actiunilor de inselare executate, majoritatea debarcarilor s-au desfasurat pe ansamblu in mediu permisiv si semipermisiv, dar de cele mai multe ori sa prefera consolidarea in capul de pod si abia apoi dezvoltare actiunii. Spre exemplu, la Anzio, ne valorificarea imediata a avantajului a permis interventia inamicului si compromiterea actiunii;

Neutilizarea valorii fortelor amfibii prin debarcari succesive de-a lungul coastei in flancul inamicului a prelungit mult actiunile terestre si a ratat incercuirea adversarului permitindu-i sa se replieze pe linii fortificate pregatite din timp;

Debarcarile s-au executat numai in raza de actiune a aviatiei de vinatoare proprii iar acolo unde nu s-a putut s-a marit capacitatea de combustibil de la bordul avionului prin atasarea de rezervoare suplimentare largabile;

 

V. UNELE CONCLUZII

 

Pierderea celui de-al II-lea Razboi Mondial de catre Germania sa facut in Mediterana. Extinderea Pactului Ribentrop-Molotov asa cum au cerut sovieticii, adica dreptul acestora de a ocupa Romaniei, Bulgariei, Iugoslaviei,Bosforului si Dardanelelor (pe care cu exceptia strimtorilor oricum le-a obtinut in urma razboiului) i-ar fi favorizat pe germani:

ar fi putut duce lupta cu Marea Britanie cu propriile arme lovind-o indirect, in colonii si taindu-i astfel legatura cu lumea;

satisfacerea cererilor de material militar de catre Spania ar fi determinat-o pe aceasta sa intre in razboi pentru cucerirea Gibraltarului;

ocuparea canalului de Suez cu desant aerian si apoi atacarea Egiptului din toate directiile i-ar fi lipsit pe britanici de ultimul lor spriji in Mediterana;

odata M.Mediterana transformata in “lac al Axei”, cu ajutorul resurselor de materii prime ale prietenilor sovietici, si-ar fi putut dezvolta o flota corespunzatoare cu care sa abordeze obtinerea suprematiei in Atlantic, care odata detinuta ar fi ingenuncheat Marea Britanie;

in acest timp sovieticii si-ar fi facut dusmani din proprii prieteni, s-ar fi uzat in razboaie prin Balcani si Turcia aducindu-i in imposibilitatea de a mai riposta la o interventie a salvatorului germano-italian alaturi de toate popoarele balcanice;

ducerea razboiului alaturi de japonezi impotriva sovieticilor aplicind principiul anglo-american de conservare a celorlalte conflicte, in speta cel cu S.U.A., pina la infringerea celuilalt, adica U.R.S.S., ar fi lasat singura America in afara razboiului;

abordarea Pacificului de catre flotele germano-japoneze ar fi dat inevitabil cistig de cauza acestora;

Ce s-ar fi intimplat daca “Politistul planetei” ar fi aparut mai devreme si acesta s-ar fi numit Germania ?