APLICAREA PRINCIPIILOR BATALIEI DECISIVEIN RAZBOIUL PE MARE: DOGER BANK

Dezvoltarea socio – economică care caracterizează sfarşitul sec. XIX a generat razboaie în afara Europei în care europenii şi nord-americanii au urmărit în primul rând o nouă reâmparţire a lumii şi o reorganizare a sferelor de influenţa. Relaţiile internaţionale în ultimile decade ale sec. XIX şi primii ani ai sec. XX au fost marcate de o continua degradare a relaţiilor dintre Marile Puteri, de reorganizarea relaţiilor militare şi alianţelor politice în Europa.

Între 1871 şi 1914, Europa a fost gradual şi inreversibil condusă spre un conflict militar de amploare, fără precedent în istoria lumii. Motivul aflat în spatele politicii Marilor Puteri era competiţia colonială, comercială şi financiară. Această competiţie a fost periodic accentuată de crizele economice mondiale ale acestei perioade. De indată ce imparţirea teritoriilor “libere” şi “fără stăpân” s-a încheiat, marile imperii şi-au intensificat acţiunile de a se divide unul pe celalalt. Având in vedere inevitabilitatea confruntării mondiale, Marile Puteri, au intreprins o serie de demersuri diplomatice constând în înţelegeri şi pacturi atât de neagresiune cât şi de sprijin în caz de agresiune, înfiinţând practic un sistem de “pace armată”. Conflictul de interese al majorităţii statelor şi existenţa unui sistem de alianţe a dus inevitabil la conflicte.

În conformitate cu această situaţie, Germania, va încerca să urce în ierarhia mondiala şi să ocupe un loc în rândul Marilor Puteri. Economia germană cunoaşte în perioada analizată cel mai mare ritm de dezvoltare din întreaga lume. Astfel Germania este pusă în faţa a două probleme:

- problema economică (nevoia de piată de desfacere, de surse de materii prime, de sferă de influentă);

- problema spaţiului vital (dispunerea continentală nefavorabilă, iesirea limitată la mare, lipsa coloniilor).

Aceste probleme sunt accentuate de creşterea exponenţială a populaţiei şi problema naţionala a germanilor din afara graniţelor. Conform teoriei perturbatorului a lui Raoul Castex, Germania este “perturbatorul” care contestă rolul şi poziţia dominantă a Angliei în lume. Anglia poseda cel mai mare imperiu colonial şi deţine supremaţia mărilor şi oceanelor lumii. Considera că războiul este în primul rând o problemă de transport şi aprovizionare.

Caracteristica principală a începutului de secol a fost contradicţia anglo-germană care a determinat în general viitorul raport de forţe pe scena internaţională. ~n timpul ultimilor ani premergători razboiului mondial criza politică internaţională s-a adâncit, statele şi forţele implicate în conflicte fiind tot mai numeroase.

Conflictele balcanice din anii 1912 şi 1913 şi implicaţiile acestora au grabit declanşarea conflagratiei mondiale. Consecinţele conflictelor balcanice au nemulţumit inclusiv Marile Puteri lărgind contradicţiile dintre acestea. Astfel, la începutul anului 1914 Europa se afla în faţa a două mari probleme: criza economică şi criza social-politică. Se impunea luarea unei decizii pe plan internaţional.

Atentatul de la Sarajevo (28 iunie 1914) în care a fost omorât prinţul Frantz Ferdinand (moştenitorul tronului Austro-Ungariei) a constituit motivul şi scânteia declanşării primului război mondial la 28 iulie 1914 prin declaraţia de război a Guvernului monarhiei dualiste Austro-Ungare (făcută sub impulsul Germaniei) adresată Serbiei.

Anglia, simţindu-se ameninţată de Germania în dominaţia asupra mărilor, a profitat de orice ocazie care i s-a ivit, pentru a scăpa de supremaţia forţelor germane şi de concurenţa ei comercială şi industrială, căutând, în special, a încercui Germania, pe apă, prin superioritatea flotei navale, iar pe uscat, printr-o politică contrară intereselor germane .

Germania, văzând tendinţele Angliei de a o încercui economic a luptat, pe de o parte, prin organizare a militară pentru a-şi face drum cu forţa, la nevoie; iar pe de altă parte, a luptat prin educaţie şi propagandă, pentru a naşte un curent de ură contra Angliei.

Forţa maritima a Angliei

 

Guvernanţii englezi s-au gândit că superioritatea numai asupra unuia dintre adversari nu ar fi totdeauna şi in toate timpurile suficientă, fiindcă alianţele se pot schimba şi rupe dintr-o dată echilibrul. De aceea, politica maritimă engleză a admis principiul “two power standard” adica flota engleză trebuia sa fie cel putin tot aşa de puternică , ca cele două flote ce vin imediat după ea, întrunite .

Inamicul cel mai periculos, şi care începuse să aducă îngrijorare Angliei, era Germania. S-a încercat, de către politicienii englezi, să se ajungă la o înţelegere cu ea, pentru limitarea construcţiilor navale. Neajungându-se la nici un rezultat, atunci Anglia a pus in aplicare un program foarte simplu, în acelaş timp foarte costisitor, dar sigur : “Two keels to one” , adică de fiecare vas pus în lucru de către Germania, Anglia va pune doua. Pentru ca să-i vină mai uşor, în lupta aceasta, Anglia a cerut şi coloniilor sale autonome să-i dea ajutorul lor, în construirea de vase mari de război. Toate noile construcţii erau de tonaje din ce în ce mai mari şi cu artilerie din ce în ce mai puternică .

Tiger, cel mai nou dintre crucişatoarele cuirasate, are 28.960 t., 30 Nd şi armat cu 8 tunuri de 340 si 12 de 150 mm.

Crucişătoarele uşoare au 5.000 t., o viteză de 26 Nd şi armament 9 tunuri de 150 mm.

Contratorpiloarele sunt între 1.000 – 1.400 t., V= 35 Nd şi armate cu 4 tunuri de 100 mm. şi 4 tuburi lans-torpilă .

La cele trei escadre active şi două de rezervă ale germanilor Anglia pune în faţă cele trei flote, cu opt escadre şi fiecare cu un număr mai mare de vase superioare .

Vasele cele mai mari de care dispunea Anglia erau: 37 de cuirasate şi crucişătoare cuirasate, toate de tip Dreadnought şi Super-dreadnought; 40 cuirasate de escadră cu un tonaj intre 13.600-16.800 t., cu V= 19 Nd; 29 crucişătoare cuirasate, între 9.960 – 14.830, cu 24 Nd; 82 alte diferite crucişătoare cu tonaj mare; 81 submarine şi foarte multe vase mici.

Tonajul acestor nave de luptă se ridică la 2.700.000 tone.

Numărul tunurilor mai mari de 100 mm – 3.000.

Numărul tunurilor de toate calibrele se ridică la peste 6.000.

Echipajele cuprindeau aproximativ 150.000-160.000 oameni.

 

Forţa maritima a Germaniei

 

Germania vrea să aibă o flotă puternică, cu care să poată face faţă inamicului celui mai puternic. Intr-un timp foarte scurt, Germania a întrecut pe toate celelalte state, afară de Anglia, ca forţă maritimă şi dădea de gândit, chiar şi Angliei . Este de admirat, perseverenţa cu care s-a lucrat în această direcţie, şi aceasta cu atât mai mult cucât poporul german, de felul lui, nu prea era de marinari.

În 1915 flota germană cuprindea: 36 cuirasate din care 16 de tip Dreadnought; 15 crucişătoare cuirasate, din care 4 Dreadnought; 140 torpiloare; 40 submarine.

Tonajul acestor vase de luptă se ridică la 1.000.000 t.

Numarul tunurilor mai mari ede 100 mm, 1330.

Numărul tunurilor de toate calibrele se ridică la peste 2.500.

Echipajele cuprindeau aproximativ 75.000 oameni.

Pe lângă flotă era alăturat şi un serviciu aeronautic, format din dirijabile, aeroplane şi hidroplane.

 

Operaţiunile maritime

 

Stăpânirea mării – a fi stăpân pe mare înseamnă a avea completă libertate de navigaţie, siguranţa tranzacţiilor comerciale, circulaţia liberă a pavilioanelor, în sfârşit, libertatea deplină a tot ceea ce reprezintă viaţa unei naţiuni .

In timp de război siguranţa acestei stăpâniri este dată de flota de război, şi cu cât ea este mai puternică şi mai numeroasă cu atât comerţul se dezvoltă mai în voie, la adăpostul stăpânirii mării. Stăpânirea mării se capătă prin două mijloace:

blocada forţelor adverse în porturile unde s-au refugiat;

o bătălie navală care să distrugă forţele active adverse.

Blocada – prin blocada trebuie înţeleasă acţiunea îndreptată contra unui port sau contra coastelor inamice, prin care acţiune se interzice, fie ieşirea în larg a forţelor adverse, fie chiar intrarea unui vas străin, de război sau de comerţ, în acel port sau spre acea coastă.

Blocada are avantajul că face stăpânirea mării în mod indirect şi fără luptă; are dezavantajul, însă, al obosirii atât a echipajelor, cât şi a vaselor. Pentru executarea blocadei forţa navală însărcinată cu aceasta, ocupă un punct de sprijin sau un port, în apropierea portului blocat în aşa fel încât să poată supraveghea tot timpul intrarea şi ieşirea oricăror nave, putând să intervină cu toate forţele la momentul potrivit.

Marea alianţa, având stăpânirea mării prin numeroasele şi puternicile lor escadre, a făcut o blocadă aproape absolută. Anglia, în executarea acestei blocade şi-a ţinut majoritatea forţelor navale în porturile de război de pe coasta de Est a ei şi în acelea de pe coasta Manecii. Marea Nordului a fost supravegheată de servicii continue de cercetare, făcute de vasele mici si cu viteză mare, contratorpiloare, torpiloare, submarine şi chiar hidroplane. Aceste mici escadrile înaintau până departe spre coastele Germaniei. În sprijinul acestor vase de cercetare sunt marile crucişătoare cuirasate de tip Dreadnought, care sunt împărţite în escadre de serviciu pe anumite zone.

Deşi blocada fusese proclamată încă din primele zile ale războiului, până în primăvara anului 1915 nu a existat o blocadă reală a Germaniei.

 

Dogger Bank , 24 ianuarie 1915

 

Flota germană a încercat să străpungă “blocada engleză” din Marea Nordului ceea ce a avut ca rezultat câteva bătălii de oarecare amploare între escadre englezeşi germane .

La 24 ianuarie 1915 a avut loc o bătălie navală la Dogger Bank între crucişătoarele de luptă ale amiralului von Hipper, sosite în zonă pentru a dezorganiza serviciul de informaţii al Amiralităţii btitanice – constituit din mici nave de observaţie -, şi crucişătorele amiralului Beatty trimise la întâlnire de Amiralitatea engleză, informată de ieşirea germanilor .

Escadra britanică este compusă din crucişătoarele de bătălie Lion, Princess Royal, Tiger, New Zeeland si Indomitable, şapte crucişătoare uşore şi 33 torpiloare, navă comandant fiind crucişătorul Lion .

Nava viceamiralului care comandă gruparea britanică este cu totul deosebită. Sef al unei promoţii de 395 ofiţeri, este comandant de navă la 29 ani (în Anglia vârsta corespunzătoare acestei responsabilităţi este de 43 ani). Competent şi plin de iniţiativă îşi câştigă o mare popularitate în acţiunile flotei de torpiloare comandate de Tyrwhitt, în apele de la Hellgoland, scufundând trei crucişătoare uşoare germane cu puternicile sale nave.

Gruparea germană include crucişătoarele uşoare şi 18 torpiloare. Intenţia lui Hipper este să intercepteze forţele uşoare britanice care execută deseori raiduri în raionul Dagger Bank; de altfel Amiralitatea britanică foloseşte în misiunile de cercetare inclusiv flota de pescuit. Oricum, englezii, întrucât posedă cartea cu codurile marinei germane, obţin informaţii complementare de la pescadoare. O linie de radiogoniometrie, instalată de-a lungul coastei de est, poate determina elementele de poziţie şi mişcare ale navelor germane după semnale radio. In felul acesta, navele contraamiralului Hipper sunt repede reperate, la24 ianuarie 1915, contactul este stabilit de către crucişătorul uşor Aurora; cerând semnalul de recunoaştere unei nave apărute în faţă (crucişătorul german Kolberg), primeşte drept răspuns o salvă de artilerie.

In acest moment începe vânătoarea navelor germane care încearcă să ajungă în apele lor. Navele engleze, superioare în viteză, pot atinge şi chiar depăşi 27 Nd, astfel că destul de repede nava comandant, a lui Beatty, Lion, trimite o salvă asupra navei Saydlitz, scoţându-i din luptă două tunuri prevăzute cu turelă. Apoi îşi mută focul pe nava Derfflinger. Succesul pare să surâdă englezilor când se petrecu un fapt neaşteptat: comandantul secund al lui Beatty, decodificând greşit un semnal, execută o manevră eronată, care permite navelor germane să scape. Excepţie face doar crucişătorul Blucher, care, nimerind navele engleze, este scufundat de New Zeeland. Amiralul Hipper se poate considera norocos, chiar dacă nava sa, Seydlitz, are avarii.

Pierderea avantajului pe care-l aveau, la un moment dat navele engleze se datorează imperfecţiunii sistemului de comunicare dintre nave. De asemenea, exceptând pe Blucher, artileriştii britanici au doar trei lovituri în ţintă (două pe Seyllitz şi una pe Moltke), faţă de 11 primite de Lion şi una de Tiger. Amiralitatea dezvăluie greşala lui Archibald Moore, comandantul secund de pe Lion şi astfel reputaţia lui Batty rămâne neştirbită. Totul a fost pus pe seama defectuosului sistem de legătură dintre nave.

In restul anului 1915 nu se mai întâmplă nimic deosebit in Marea Nordului. Flota engleză se întâreşte continuu şi navele germane nu mai au curajul să iasă din apele lor decât pentru raiduri scurte asupra coastei britanice de est.


Concluzii :

 

Batalia evidentiaza:

concepţia britanică de flotă superioara in actiune;

folosirea pescadoarelor ca nave de supraveghere de către britanici;

determinarea pozitiiei inanicului prin goniometrarea convorbirilor radio dintre nave de către statiile de goniometrare instalate de-a lungul ţărmurilor insulelor britanice;

avantajul superioritaţii în viteză a navelor engleze;

pirderea avantajului flotei britanice datorită funcţionarii defectuase a comunicaţiilor intre nave şi a unei erori de comandă (secundul Vam. Beatty decodifica si executa gresit o manevra) ;

superioritatea artileriştilor germani (12 lovituri in tinta, fata de 3 britanice exceptând crucisatorul german scufundat care a fost prins între navele englezeşti);

este prima batalie intre nave blindate purtatoare de artilerie de calibru mare in care se realizează lovituri la distante mai mari de 16 km.

Anglia a demonstrat încă o dată supremaţia flotei sale navale faţă de cea germană ;

a fost încă un pas care i-a determinat pe germani să declare “războiul submarin”.

 

 

TABLOU COMPARATIV APROXIMATIV AL FORTELOR NAVALE LA IZBUCNIREA RAZBOIULUI

 


Germania,Austria,Turcia            Anglia,Franţa,Rusia

 

Cuirasate             58                        118

Crucişătoare            54                        144

Torpiloare            222                        507

Submarine            56                        183

Canoniere            35                        67


TONAJ

 

Germania    1.200.000            Anglia        2.500.000

Austria         360.000            Franta         800.000

Turcia         46.000            Rusia         650.000

1.606.000                    3.950.000

 

ECHIPAJ

 

Germania    60.000            Anglia        150.000

Austria        25.000            Franta         50.000

Turcia        15.000            Rusia         50.000

100.000                    250.000

 

NUMARUL DE TUNURI DE PESTE 100 MM

 

Germania     1.330                Anglia        2.877

Austria         750                Franta        1.200

Turcia         100                Rusia        1.000

2.180                        5.077

 

 

TUBURI LANS-TORPILE

 

Germania    950                    Anglia        1.350

Austria        200                    Franta         840

Turcia     50                    Rusia         450

1.200                            2.640